Cum a apărut creștinismul?

Pe vremea când Roma antica era păgâna (și păgână a rămas), au apărut niște propovăduitori care au învățat să vorbească frumos despre credință și să transmită prin mijloace de manipulare psihologică ideea ca religia creștină întărește puterea și o face veșnică. Teorie care a prins, în primul rând, la regii din acele vremuri, care au ajuns să creadă în aceasta aspirație: prin creștinism, țara devine înfloritoare, ușor de guvernat (Împăratul era considerat substitutul lui Dumnezeu pe Pământ iar, prin spovedanie, puteai controla mintea, dorințele și faptele fiecărui cetățean în parte). Nimic mai simplu pentru o propaganda intensa a acestei noi ideologii.

În anul 312, împăratul Constantin a reușit stabilirea libertății religioase individuale, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor (Edictul de la Milano313). Dar el nu a renunțat nicio clipa la templele zeilor romani.

Apoi, după ce țările au adoptat creștinismul, la scurt timp și-au făcut apariția evreii de religie necreștina, evrei care, prin diverse metode, s-au îmbogățit cu o rapiditate nemaivăzută.

Aceasta a fost și cauza genocidului care se producea în fiecare colt de lume împotriva evreilor, încercând să înlăture practicile lor misterioase prin care puneau mana pe banii tarilor în care se stabileau (Rhein, 1096, când comunitățile evreiești au fost atacate și izgonite, apoi evreii au fost surghiuniți de englezi în 1290, uciși în Spania sec al XIV lea, etc). În fiecare dintre aceste ţari, evreii au găsit o cale să se întoarcă și să își reia activitățile prin care se îmbogățeau.

În aceasta lupta între evrei și creștini, ulterior și musulmani și alte religii, nimeni nu și-a pus întrebarea: cine sta, de fapt, în spatele acestor conflicte? Cine ar avea cel mai mult de câștigat? Mulți încă dau vina pe evrei, pentru ca, normal, este nevoie de un țap ispășitor care să fie blamat de opinia publica la nivel mondial.

În Cartea a șaptea din seria Cedrii Răsunători ai Rusiei, Vladimir Megre explica cine este sursa tuturor deciziilor importante din lume. Ca urmare, cei care conduc lumea sunt denumiți leviți.

„În rândul evreilor exista o tagma, o naționalitate, o casta, pe care îi vom numi leviți. Exista dovezi istorice care atesta ca strămoșii leviților sunt preoți egipteni. Pornind de la izvoarele istorice cunoscute și concret, de la Vechiul Testament, descoperim ca leviții se bucurau de un statut privilegiat.

De exemplu, după legea iudaica, leviții nu participau la acțiunile belice. Nu erau obligați să dea nimănui tribut sau dări. Protecția leviților intra în sarcina tuturor celorlalte familii iudaice.”

Și cu ce se ocupau reprezentanții casei acesteia de leviți? Ei trebuiau să aleagă sacerdoții (tot dintre ei), să monitorizeze respectarea legilor de către evrei, reglementau alimentația, supravegheau evreii și le ordona cu cine să intre în conflicte. Practic, ei conduceau poporul evreu.

Dacă leviții erau sau nu evrei, nu se știe exact, deoarece ei nu erau obligați să se supună circumciziei la opt zile de la naștere. Erau scutiți de serviciul militar. Aveau datoria de a medita, de a analiza, fără să trebuiască să muncească, cum făceau restul evreilor. Și totul trebuia făcut din umbra. Orice nelegiuire pe care ei o făceau, era considerata din vina evreilor. Ei erau instruiți să își asume responsabilitatea.

Ce au de câștigat leviții după toata aceasta organizare a forțelor, când evreii se infiltrează în toate ţarile de unde pot avea câștiguri financiare mari? Se pare ca, în orice țară ar face afaceri: Rusia, Anglia, Spania, America… evreii bogați sunt obligați să cedeze o parte din propriile câștiguri leviților. Și asta se practica încă de pe vremea Vechiului Testament:

Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuiala în Israel… aceasta să fie o lege vecinica printre urmașii voștri..”

De 18:1 Preoţii leviţi – întreaga seminţie a lui Levi – să nu aibă teritoriu sau moştenire împreună cu Israel. Ei vor trăi din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului, pentru că acestea sunt moştenirea lor.

Ne 10:38 Preotul, fiul lui Aaron, să-i însoţească pe leviţi când vor lua zeciuiala, iar leviţii să ducă a zecea parte din zeciuială la Templul Dumnezeului nostru, în cămările vistieriei.

Ne 12:47 Toţi cei din Israel, de pe vremea lui Zerub-Babel şi a lui Neemia, au dat zilnic părţile cuvenite cântăreţilor şi portarilor. Ei au pus deoparte şi ceea ce era pentru leviţi, iar leviţii au pus deoparte ceea ce era pentru urmaşii lui Aaron.

1Ch 15:2 Apoi David a zis: „Nimeni să nu poarte Chivotul lui Dumnezeu, în afară de leviţi, căci pe ei i-a ales Domnul ca să ducă Chivotul Domnului şi să-I slujească pe vecie.“

De 27:9 Căci cei patru paznici vestiţi, toţi leviţi, puşi în slujba aceasta de încredere erau responsabili atât peste odăi, cât şi peste vistieriile Casei lui Dumnezeu.

De 21:5 Preoţii leviţi să se apropie, pentru că pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui şi să decidă cu privire la orice ceartă şi la orice rănire.

De 24:8 Păziţi-vă de plaga leprei şi împliniţi cu stricteţe ceea ce preoţii leviţi v-au învăţat! Să faceţi tot ce v-au poruncit.

2Ch 24:11 Ori de câte ori cufărul era dus de către leviţi la dregătorii regelui, atunci când vedeau că era prea mult argint în el, venea scribul regelui împreună cu slujbaşul preotului conducător şi goleau cufărul. Apoi leviţii îl luau şi îl duceau înapoi la locul lui. Aşa făceau în fiecare zi şi astfel au strâns mult argint.

Deci, cine a scris aceste legi biblice s-a asigurat ca leviții vor beneficia de averi și de serviciile toturor din jur puse la dispozitia lor. Ei exista și astazi, si detin, probabil, asa cum sustine V. Megre, conducerea intregii lumi – oamenii din umbra care doar directioneaza actiunile din fiecare colt al globului. Urmeaza un nou articol in care se cauta sursa banilor din FMI, din Banca Centrala, care nu apartine, de fapt, niciunei tari… deci, ar putea apartine unor persoane?

Stau tuned xoxo

Share: