Sub forma unei frumoase povesti, Vladimir Megre a sintetizat in Energia vietii esenta unui regim alimentar sanatos aratand cum industria alimentara ne-a transformat intr-o iluzie deformata crezand ca vreunul dintre noi, indiferent de situatia financiara, reuseste sa manance alimente sanatoase.

Cu totii stim ca este indicat sa consumam alimente proaspete, din culturi ecologice. Mai stim si ca medicina are la baza puterile vindecatoare ale naturii, de aici si predilectia multora dintre noi de a apela deseori la produse naturiste pentru a ne trata diverse afectiuni.

Multi dintre noi consideram ca traim in state civilizate, ceea ce presupune un anumit grad de evolutie. Cu toate acestea, cu greu poti intrevedea evolutia in ceea ce consumam zilnic! Teoria „Esti ceea ce mananci!” poate sa ne faca sa cheltuim multi bani pe produse cat mai etichetate, brevetand faptul ca provin din culturi bio, dar detaliile nu le stim. Detalii precum: semintele erau modificate genetic? Fructele si legumele sunt naturale sau produse hibrizi, modificate incat sa reziste aratand frumos cat mai mult timp in magazine? Parcelele de pamant unde cresc sunt aproape de zone poluate? 

Exista locuri din care putem cumpara produse pur ecologice: pretul lor este de 5 ori mai mare decat restul produselor bio, ceea ce inseamna ca se recunoaste fatis faptul ca celelalte din raionul bio, desi sunt si ele mult mai scumpe decat restul produselor – nici acelea nu sunt pur ecologice. S-a dezvoltat astfel o piramida care are in varf produsul cel mai natural: singurele alimente sanatoase pentru noi sunt fructele si legumele direct de la sursa, din copaci, din gradina, crescute in pamant curat, fara pesticide si ingrasaminte chimice, departe de uzine si poluare.

Vladimir Megre ia ca exemplu un mar: fructul consumat de un om care are pomul in curtea lui si il smulge din copac in ziua in care organismul sau ii cere unul. Proaspat. Comparativ cu acest om, ceea ce facem noi zilnic pare departe de existenta intr-un stat civilizat, in care locuitorii sai ar trebui sa manance sanatos, pentru a-si ocroti starea de bine. Din perspectiva scriitorului, modelul nostru de viata poate fi considerat „un efect al schizofreniei. Judecati singuri!„

***

„Un om care traieste pe lotul lui de pamant are pofta de mere. Ce face el? Se duce in livada, culege un mar si il mananca.

Haideti acum sa simulam gestul unui alt om care isi duce zilele intr-un apartament din orasul unei tari dezvoltate. Si el vrea sa manance mere. Se duce la magazin si cumpara un mar care deja nu mai e proaspat. Omul cumpara un mar cultivat si ambalat de altcineva. Un alt om a transportat marul cu masina sau cu avionul, un altul a deschis magazinul si a asezat marul in galantar. De toate aceste operatii, incepand cu cultivarea si terminand cu vanzarea, se ingrijesc oameni specializati. Se intocmesc acte contabile, se percep taxe, vama si altele.

Asa se invarte roata in care oamenii par sa aiba o ocupatie, oferindu-le oamenilor posibilitatea de a manca mere. Iar cel ce musca din mar, inainte sa-si satisfaca necesitatea, e pus sa munceasca undeva, unde sa primeasca hartiile-bani, cu care sa plateasca intreaga retea inventata de un niscaiva care s-a pus intre creanga marului si om.

Insa societatea gaseste normal acest fenomen.

Societatii indobitocite nici prin minte nu-i trece ca cineva anume are interesul de a-i indeparta pe oameni de adevarata lor menire si de a-i forta sa se indeletniceasca cu ceva fara de noima.

Imaginati-va paradoxul situatiei:

Intr-o zi ca toate celelalte, te pornesti, ca de obicei, spre marul tau, sa culegi un mar. Doar ce faci un pas de sub cerdacul casei si dai cu ochii peste un sir de oameni.

• – Tu cine esti? o sa il intrebi tu pe cel mai apropiat.
• – Eu sunt vanzator de mere, raspunde el.
• – Si ceilalti din spatele tau? continui tu uimit.
• – In spatele meu se afla transportatorul care-mi aduce merele la magazin, in spatele lui cel care le culege din copac, iar cei imbracati in costume, pe care-i vezi imprejurul nostru, al tuturor, contabilizeaza merele care ne trec prin maini.
• – Dar ce-i cu voi, domnii mei, v-ati ticnit? intrebi tu scandalizat. Ce-i cu idiotenia asta? Cine o sa spuna multumesc pentru aiureala asta? Insa ei iti vor raspunde:
• – Tu o sa ne multumesti, o sa ne platesti pe toti, iar noi, pe banii acestia, vom cumpara mere.
• – Si de unde, ma rog, sa va dau eu atatia bani?
• – Mergi la vecinul, la par, are un loc vacant de contabil. Tu o sa fii contabil si o sa primesti banii cu care sa ne platesti pe noi. In acest fel o sa mananci mere cand poftesti.

Halucinant, veti spune voi, schizofrenie! Ei bine, tocmai asa se intampla cu noi acum!”

***

Bineinteles ca stim ca nu avem cu totii aceasta posibilitate de a sta la curte si departe de oras, de poluare. Dar stim si ca am putea crea un sistem prin care sa procuram, pe cat se poate de des, produse naturale din satele din jurul oraselor. De la oameni pe care ii putem incuraja sa planteze totul cat mai natural. Multi dintre noi inca mai avem bunici sau rude mai indeprtate sau cunostinte in anumite zone rurale care ne pot oferi aceste lucruri cu sau fara bani… Dar noi preferam sa devenim clientii locurilor care comercializeaza produse care deja nu mai sunt proaspete, gasind mereu scuza timpului si explicatii care de care mai convingatoare.