Cred că diminețile nu sunt niciunde mai frumoase și mai amuzante decât la Neatza cu Răzvan și Dani! Dream! & Relax!

Cum știu asta, ținând cont că au trecut destui ani de când nu mă mai uit la tv? Pentru că, înainte să renunț la emisiunile prin cablu, ei erau cei pentru care mai lăsăm deseori televizorul pornit să-i ascult. Iată că, după ani și ani, în mini-maratonul meu de mers la emisiuni din luna aceasta, am avut onoarea să fiu și pe canapeaua lor… ROZ! De ce insist pe culoarea canapelei, o să explic imediat… Mai întâi, să redau începutul.

Fiecare om este mânat în viațӑ de o pasiune, altfel… sensul nostru pe Pământ ar fi derizoriu. Așa cum unii adoră expunerea pe orice mijloc de socializare, eu fac eforturi să împărtășesc din viața mea personală… Nici nu am considerat că ar aduce vreun plus prezența mea publică, și nici nu cred că ceea ce fac în materie de creație vestimentară poate fi real propulsat de expunerea mea la televizor. Mereu am considerat că cea mai bună carte de vizită este produsul final, și ceea ce are valoare reală este munca noastră din atelier. Doar așa am considerat că procesul de creație merită expus, prin imaginea unei femei care se simte apreciată purtând creațiile Cristallini.

Și asta am gândit până când am întâlnit-o pe Ellida Toma…

Rubrica ei din cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani îmi era necunoscută, dar Ioana, PR-ul nostru, a aranjat o întâlnire cu ea, așa că: „Dacă ai intrat în horӑ, trebuie să joci!”. Știam că joi vom fi în emisiune, așa că am rămas surprinsă de faptul că ea a stabilit să ne vedem înainte. Prima bilă albă, dacă pot spune așa, este faptul că se preocupă real de ceea ce face, își ia timp din viața personalӑ ca să cunoască povestea dincolo de ce am prezenta pe sticlӑ. Bila neagră am primit-o eu, căci nu am urmărit nici măcar o emisiune înainte de a apărea live. Dacă împrumutam puțin din experiența Ellidei, și aș fi încercat să fiu măcar puțin pe atât de profesionistă cum a fost ea… aș fi aflat și eu că noi voi sta pe o ditamai canapeaua ROZ! Așa că nu știu dacă mai optam pentru costumul din tweed pe care l-am purtat.

În întâlnirea cu Ellida (care putea să nu se mai termine, căci mi-a captat atenția pe orice subiect despre care deschideam discuția), ea m-a făcut să privesc aparițiile publice într-un alt fel: moda rămâne impersonală dacă cel care creează nu apare să vorbească despre ceea ce face. Oamenii au nevoie de apropiere, de o imagine, de un om cu care să lege impersonalitatea pe care o poate impune un brand.

Emisiunea de joi o puteți urmări pe Youtube sau dați click aici: Stil de Succes by Ellida Toma | Colecția vestimentară a designerului Roxana Ostroveanu

Povestea de dinainte, pe scurt, o găsiți aici:

Așa cum v-am obișnuit, a rămas tradiție faptul că prietena mea, Crina, merge cu mine la emisiuni, în calitate de model. Și asta pentru că este o poveste de suflet. Eu încă o numesc proaspătă mămică, deoarece Greta abia face 18 luni. Psihoterapeut de profesie, și încă unul foarte bun. Trecând peste anumite norme, am decis să facem asta împreună.

Cu o zi înainte de emisiune am fost amândouă pe fugă. Nici ea și nici eu nu am avut timp să probăm ceea ce am decis să purtăm în live. Eu mi-am făcut costumul miercuri, și, pe final, în atelier cineva a închis toate presele cu abur, așa că a trebuit să mi-l calc singură, acasă. Crina a decis să poarte 2 piese pe care și le-a achiziționat de la noi, deși nu a reușit încă să vină să i le modificăm pe măsurile ei.

Această stare de nonșalanță și relaxare ne-a abandonat în momentul în care am ajuns în studiourile Antenei 1 și am fost întâmpinate de un profesionalism exacerbat. Ei super profi, atenți, riguroși. Noi, complet nepregătite! Eu am călcat strâmb încă de când am pășit în studio: în rol de „conțopista de serviciu”, așa cum m-a numit Răzvan, am semnat în dreptul fiecărei fete cu care am venit ca să grăbesc lucrurile. Pentru cei neștiutori, ca mine, înainte să o luăm ca pe o jignire:

CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist.

Apoi am mers la cabina de machiaj, unde am fost atât de încântată de maniera naturală în care m-au aranjat, încât am uitat să renunț la singurul lucru care nu mă prindea de niciun fel, ceea ce s-a transformat într-o dramă ulterioară: rujul maro!

Ca să ne acomodăm cu totul, am stat în studio  de la ora 9, până la 11, când am intrat live. La noi, însă, nu a funcționat: fiind persoane care ne descurcăm de minune în situații limitӑ, pline de imprevizibil,  eu și Crina nu am făcut decât să acumulăm și mai multe emoții când am văzut cu câtă ușurință modelele defilau, știind exact unde să privească spre camerӑ. Fiecare știa ce are de făcut, ce are de spus.

Toată lumea părea relaxată, ca și cum este un lucru normal să fii filmat în direct la o oră la care unii abia își dezmorțesc simțurile. Și este și mai ușor să fii amuzant când o țară întreagă așteaptă glumele tale și îți urmărește fiecare reacție! Deci, evident, asta nu ne-a degrevat pe noi de emoția faptului că e posibil să nu ne ridicăm la așteptările celor din platou și de acasă: marile așteptări erau să fim relaxate și naturale! Pe același sistem pe care eu vӑ spun acum:

Să nu va gândiți la un elefant roz!

Sunt convinsă că micul elefant roz v-a rămas impregnat în minte…

Tot așa și noi: modelele care prezentau colecția noastră aveau cam 1,80 m fără tocuri, mergeau pe platou ca și cum pluteau gingaș. Crina care trebuia să fie suportul meu moral – a cedat când  văzut că există pentru ea un traseu bine definit pe care trebuia să îl urmeze, și acesta era presărat de multe, multe scări lucioase și înguste. Atunci am înțeles de ce ne-au recomandat insistent să păstrăm modelele profesioniste…

Ca idee, dacă pare atât de ușor ceea ce fac acei oameni în emisiune este doar o imagine pe care vor ei să o cultive, așa… de dimineață! În spatele acestei imagini stă o muncă titanică făcută cu rigurozitate și multe atenție. Între timp, mie mi s-au rupt dresurile… Măcar aici am fost pregătită și am avut de schimb… când am ajuns pe canapea, lângă Dani, pe cât de relaxată credeam că sunt, în momentul în care a început transmisia live am avut o secundă în care mi-am văzut imaginea pe ecranul imens din platou: rujul maro mă făcea să arăt cu câțiva ani mai matură, și afișăm o față pe care practic nu o recunoșteam. Uimirea mea a fost, bineînțeles, surprinsă în direct, cu toate grimasele care au acompaniat-o.

Și atunci am realizat un lucru: acești oameni au un risc în fiecare secundă de a face ceva greșit. De a spune ceva greșit… poate ai un moment în care nu îți găsești cuvintele… poate ai o zi în care nu ești în apele tale…  Dani a fost drăguț și a încercat să detensioneze atmosfera. M-a întrebat de ce mi-am dat ochii peste cap… Păi… oare eu mai știu? Sunt multe acțiuni instinctuale despre care noi avem impresia că dau bine pe sticlă, și, uimitor!!! Nu! deloc! În timp ce eu credeam că sunt senzuală bătând rapid din gene, dându-mi ochii peste cap… am arătat la tv doar ca și cum eram în prag de leșin… Din fericire, Ellida a salvat situația de fiecare data când părea că mă pierd.

„Ce încerc să spun este că o secundă nu este destul de lungă în transmisiile live ca să poți rectifica ceva, și este mult prea scurtă ca să poți avea un control absolut… ce putem face este să nu ne luăm atât de tare în serios, să ne acceptam greșelile, să ne promitem că dată viitoare încercăm să fim mai buni în ceea ce facem, și să realizăm că e muuult mai ușor să criticăm. Dar, dacă am fi noi dincolo de sticlă… am mai fi la fel de drastici?

Așa că, felicit fiecare om din televiziune care se transpune în această dimensiune paralelă, bifurcându-și viața și trăirile pentru a ne oferi o oază de divertisment sau oricare alta ar fi tema emisiunilor.”

 Cu capu-n zori

Share: