După experiența de la Balvanyos, am realizat că în ultimii 20 de ani m-am îndepărtat enorm de natură și de tot ce ne poate oferi această conexiune fascinantă cu puterea ei nemărginită. Îmi era dor de protecția plină de magie și de suflul inspirat al pădurilor, de acest ciclu nevăzut al regenerării și de liniștea solemnă insuflată de măreția și puterea formelor de relief.

Arta de a contempla frumusețea imuabilă a naturii mi-a trezit în suflet această idee pe care o vehiculăm mulți, dar puțini o conștientizăm: noi nu deținem nimic, suntem doar pasageri într-un ciclu nemărginit. În final, nu suntem cu mult diferiți în călătoria noastră temporară pe Pământ față de un fir de iarbă, față de un măr înflorit sau față de un pârâu care curge alene la vale.

Trăim deseori în iluzia că, dacă strângem averi sau avem un anumit statut, suntem mai puternici. Dar banii sunt doar un mijloc de a ne atinge scopurile. Însă, atunci când scopurile noastre sunt josnice, prezența noastră pe Pământ devine mai puțin signifianta decât frumusețea pomilor înfloriți și a celorlalte elemente ale naturii. Atunci, noi stricăm acest peisaj feeric al existenței unitare și creatoare.

Cu mare drag mi-am împrospătat și mi-am întărit și mai mult această convingere, în scurta vizită la Meșendorf.

De nenumărate ori verișoara mea a insistat să mergem să ne retragem câteva zile în mijlocul naturii. Însă o voce subtilă mă făcea să găsesc mereu scuze și să evit să părăsesc orașul. Suntem aici de joi, și abia astăzi am realizat câtă frumusețe există în jur. Și câtă frumusețe poate crea mâna unui om cu intenții înălțătoare.

Ne-am cazat la Mesendorf și de acolo am cutreierat împrejurimile pline de istorie pitorească.

Aici este biblioteca.

Seara se face un foc de tabără și ne încălzim în sunetul lemnelor care trosnesc melodios, privind fascinate flacările care se întrerup la vârfuri și se rup bucăți, bucăți, în vânt. Mereu m-am întrebat cum rămâne acea flamă întreruptă în aer, purtată de vânt, după ce se rupe de lemn…

Dimineața, Chrisa ne-a relaxat corpul și mintea cu o practică divină de Yoga (ei încă i se simte aerul proaspăt din Bali și asta ne transpune într-o altă lume). Izul ei oriental ne păstrează într-un vibe solemn și îmi amintește câte gânduri inutile sau chiar rău-voitoare ne străbat mintea zilnic.

În prima zi, am fost la Viscri, unde este și reședința prințului Charles. Am mâncat extraordinar de bine la Viscri 32, apoi ne-am plimbat pe străduțe și ne-am oprit peste tot pe unde localnicii ne-au primit.

Am vizitat biserica din sat și am realizat că noi, românii, începem să apreciem mai mult ceea ce avem atunci când vin străinii și își arată interesul și fascinația față de cultura noastră, față de locurile noastre tradiționale. Așa că am ales să vizitez satele noastre romanești cu același entuziasm cu care am străbătut podgoriile din Italia sau sătucele din Spania.

Perspectiva aceasta a fost genială, căci a trezit în mine acel sentiment că sunt ceea ce sunt. Restul, sunt doar variații. Însă eu sunt aici pentru a experimenta ceea ce își dorește sufletul meu, cu libertatea făcută cadou fiecăruia dintre noi: liberul arbitru, cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut.

Acest gând a fost creatorul celei de-a doua zi: ne-am dorit soare așa că, deși cu o zi înainte au fost maxim 12 grade, ieri am făcut plajă. Și fix ca în melodia pe care am ascultat-o în mod repetat aici: „Le vent nous portera” (Sophie Hunger)… vântul ne va purta acolo unde gândul a determinat cuvântul.

Pe acest vibe, am plecat la Bike Check Inn. Deși știa că nu suntem cazate aici, Cornel ne-a tratat la fel ca pe restul oaspeților săi: răsfăț maxim! Așa că… am revenit și după. Și vom reveni cu drag în această atmosferă familială oricând avem ocazia, deoarece sunt foarte multe lucruri pe care le putem face aici, după cum veți vedea în următorul articol!

Călătorie frumoasă și cu folos!