Cu capu-n nori…

„Bună dimineața!” pentru cei care se trezesc devreme. Pentru restul, poate fi chiar și așa o poveste interesant de citit, chiar și la amiază sau pe înserat.

Cei care îmi urmăresc blogul știu probabil că profesia mea declarată este de Designer Vestimentar/Director Creativ al brandului Cristallini. Deși de-a lungul anilor am primit nenumărate invitații pentru a apărea pe sticlă, am evitat din diverse motive: mereu eram prea ocupată cu procesul de creație, organizarea atelierului, broderii, cliente favorite, plecări la târgurile internaționale, sau pur și simplu nu am simțit că ar fi o prioritate. Întotdeauna am considerat că rochiile noastre vorbesc singure, de la sine, și eu nu aveam nimic de adăugat.

Ca în multe alte domenii, vechiul curs al lucrurilor a fost pus pe pauză și asta ne-a lăsat și timp să încercăm lucruri și situații noi. Cu această ocazie, de exemplu, am reușit să creăm prima linie de loungewear și lenjerie, un vis neglijat, deoarece abia făceam faţӑ sezoanelor de evenimente. La fel și cu linia made-to-measure, costume la nivelul de top al liniilor de bespoke masculine.

O altă noutate pentru mine a fost să accept să merg la prima emisiune live de la Tvr 1, „Cu capu-n zori”.

Ce am învățat din această experiență?

Că este extrem de greu să montezi câteva minute care trec cu viteza vântului pe ecranele noastre. Detalii infime pentru care se lucrează neîncetat. O emoție care survine involuntar din cauza presiunii pe care o resimți în platou. O armatӑ de oameni în spate care coordonează totul contra-cronometru. Așa că, am ales să povestesc această experiență deoarece noi stăm deseori pe canapeaua noastră de acasă și ne este atât de ușor să observăm și poate să ironizăm: cum vorbesc invitații, ce spun, cum sunt îmbrăcați, ce transmit, cum transmit… și ne gândim că noi am fi vorbit mai bine, că noi am putea fi mai spirituali, mai stilați, mai amuzanți, etc! Poate la fel gândim și despre anumiți prezentatori Tv.

Ce pot spune este că, pe platou, există o altă dimensiune! Timpul trece altfel! Modul de a gândi este mai fluid, dar și mai  încețoșat… cel puțin, asta am resimțit eu, cu toată nonșalanța și naturalețea care credeam că mă reprezintă… Așa că, închin acest articol tuturor care au curajul să se expună live și care reușesc să ne țintuiască pe canapele în confortul nostru de acasă.

TVR 1, matinal. Noi suntem live de la 8.20, dar trebuie să fim acolo de la 7 dimineața. Pentru asta, m-am trezit la 5… Stresul începe încă din seara precedentă, căci deja mă gândeam: trebuie să mă culc devreme! Pe zi, aveam aceleași gânduri: trebuie să alegem produsele pe care le vom prezenta, făcute probe cu modelele, cu ce mă îmbrac, oare despre ce vom vorbi, oare voi avea trac? Te întrebi: oare cât de greu poate fi?

Întotdeauna am considerat că este extrem de greu să te afișezi live în fața camerelor, mai ales că telespectatorii nu țin cont de viața ta intimă, dacă te-ai odihnit, dacă ai vreun disconfort fizic, dacă ești liniștit în viața ta privată sau poate ești acaparat de griji sau de vreo veste tristă. Pe ecran, tu trebuie să lași deoparte structura ta existențială și să te transpui pur și simplu într-un mijloc de comunicare. Indiferent de stare, indiferent de chef, indiferent că ești cu gândul în altă parte. Și trebuie să și arăți impecabil, dacă se poate, în timp ce faci asta.

Am ales în loc de modele pentru prezentarea live a colecției Cristallini – Maison Amour – două prietene: Crina, proaspătă mămică, psihoterapeut de profesie, cu vaste cunoștințe în formarea psihanalitică. Și Vanessa, designer student la Milano, despre care am descoperit ulterior că a fost model în trecutul ei scurt, căci are abia 21 de ani, deși are maturitatea pe care unii nu o ating nici la 40. Cu ele lângă mine, credeam că este imposibil să resimt mari emoții.

Pentru cele 10 minute de live, o echipă minunată ne-a coafat și ne-a machiat în culise. O muncă titanică, dar așa am înțeles cât de greu este să arăți cât de cât ok în față atâtor camere. Invitații curg unul după celălalt, deci cei de la machiaj și păr lucrează fără întrerupere. Apoi abia faci o mică repetiție în spatele platoului unde, pe lângă cameramani, mai sunt n alți oameni care ajută producătorul. Și, apoi, noi…

Totul se mișcă rapid și fix când crezi că ești stăpân pe situație, imprevizibilul își face loc în sistemul tău bine gândit și îți dă totul peste cap într-o secundă.

Ca să înțelegeți exact situația: eu trebuia să stau pe o canapea, în dreapta ecranului. Așa că, deși am cărarea într-o parte de când mă știu, a trebuit să o schimb în cealaltă parte ca să nu îmi acopere fața. Ajunsă pe platou, cu senzația că nu mă recunosc cu noua cărare… nu s-a mai putut face schimbul de canapele. Așa că am stat în stânga ecranului, cu părul care îmi cădea neastâmpărat pe față, căci nici el nu se putea acomoda cu nouă direcție. După primele minute în care m-am luptat cu o șuviță care îmi amintea de Michael Jackson și zuluful rebel, mi-am băgat degetele discret și am schimbat direcția părului. Și mă gândeam… e foarte ciudat să rămâi așa, în direct, să nu știi dacă ești ciufulit sau cum arăți în fața a milioane de oameni, fără a avea puterea de a rectifica ceva. Îmi propusesem să fiu eu, naturală, dar coafura nu mă mai reprezenta, machiajul nici atât, mai ales că în 90% din cazuri merg pe un fard natural.  Involuntar, te cuprind emoțiile.

Când am intrat pe platou, brusc am început să conștientizez cât de greu este dacă vrei să iasă bine… nu ai cum să cuprinzi cu privirea tot ce e în jur. Nu știi unde să te uiți, nu ai timp să îți gândești fiecare mișcare, deoarece lucrurile se pot schimba de la secundă la secundă. Crina și Vanessa intrau și întrebările veneau rapid, fără să ai timp să procesezi exact ce și cum trebuie spus, ca să nu faci o greșeală de genul: să spui numele brandului, să faci reclamă ascunsă, lucruri interzise. Și, oricât de relaxat crezi că ești, adrenalina te captează ușor, ușor. Din 8 ținute programate, Crina și Vanessa abia au avut timp să prezinte 6, căci era imposibil să te schimbi atât de repede. Eu am încercat să vorbesc mai rar, căci obișnuiesc să am un flux al vorbirii rapid, și m-am gândit să fiu înțeleasă. Așa că am prelungit cuvintele și le-am accentuat într-un mod în care aproape că nici eu nu m-am recunoscut. Ironia și auto-ironia sunt unele dintre trăsăturile mele preferate, așa că efortul meu de a mi le ascunde live s-a concentrat în replici care nu îmi erau neapărat caracteristice. Și, la final, aproape că nu îmi mai aminteam nimic din ce s-a vorbit. Pe platou, minutele curgeau repede și totuși, foarte lent.

Însă nimic nu se compară cu cât am putut râde la final, când am urmărit emisiunea. Pentru cine nu a văzut-o, pot să vă povestesc un scurt episod: piesa de rezistență a colecției este o rochie tip halat cu mâneci detașabile din pene de struț naturale. Curiozitatea tuturor era cum le spălăm?! Am răspuns natural: la mașina de spălat, căci nu sunt de acord cu mersul la curățătorie, când putem spăla multe din piesele vestimentare acasă, la 30 de grade program manual. Întrebările nu au contenit, căci intriga era crescândă: cum să bagi penele de struț în mașina de spălat? Am explicat din nou că, deși inițial arată dubios, le usuci și își revin! În ultima instanță, când cineva m-a întrebat din nou: – Chiar și rochiile??! m-am întors cu o exclamație de genul Teleshopping și am răspuns: – Uimitor! Dar… păsările… nu le plouă??

Madame SKA:

Amuzant sau nu, eu în sinea mea aveam dreptate, dar cred că existau și alte modalități de exprimare mai elevate ca să fiu mai convingătoare; noi încă mai râdem amintindu-ne de acest episod… și nu mai povestesc n alte erori pe care le-ați văzut cu toții sau poate numai noi… De la teama de a nu aluneca pe tocuri în platou, la tremurul care te cuprinde dacă nu ești acomodat cu camerele, la o emoție care survine fără să te aștepți, înconjurat fiind de oameni care fac asta de o viata, obișnuiți cu agitația din jur, contra-cronometru..

Ce încerc să spun este că o secundă nu este destul de lungă în transmisiile live ca să poți rectifica ceva, și este mult prea scurtă ca să poți avea un control absolut… ce putem face este să nu ne luăm atât de tare în serios, să ne acceptam greșelile, să ne promitem că dată viitoare încercăm să fim mai buni în ceea ce facem, și să realizăm că e muuult mai ușor să criticăm. Dar, dacă am fi noi dincolo de sticlă… am mai fi la fel de drastici?

Așa că, felicit fiecare om din televiziune care se transpune în această dimensiune paralelă, bifurcându-și viața și trăirile pentru a ne oferi o oază de divertisment sau oricare alta ar fi tema emisiunilor. xoxo