Iubirea neconditionata a mamei

Din prima zi de viata, existenta noastra orbiteaza in jurul DRAGOSTEI, asa ca traim apoi raportandu-ne la lipsa sau la existenta ei. Fiecare copil se naste cu dependenta de a fi iubit: iubit neconditionat de catre mama lui, o iubire pasiva, pentru care nu trebuie sa faca nimic! Doar sa exite!

„Iubirea mamei este fericire, este pace, nu trebuie dobandita, nu trebuie meritata. Dar exista si o parte negativa a iubirii neconditionate a mamei. Nu numai ca nu are nevoie sa fie meritata – nici NU poate fi dobandita, produsa, controlata. Daca este acolo, este ca o binecuvantare. Daca nu este acolo, este ca si cum toata frumusetea ar fi plecat din viata.” – Arta de a iubi, Erich Fromm

Deci, copilul ramane in voia pura a destinului in care nu poate face nimic sa recreeze iubirea materna. Tot in acesti primi ani de viata, copilul face o descoperire fascinanta: realizand o anumita activitate, el poate produce iubire (printr-un desen pe care i-l face mamei, printr-o declaratie fata de tata, etc). In aceste momente, ideea de iubire sufera o transformare, trecand de la starea de a fi iubit, la actiunea de a crea iubire si de a iubi. Anii trec, si aceasta iubire incepe usor, usor, sa se maturizeze.

Maturizarea iubirii 

Din egocentrismul si narcisismul care il caracterizau in primii ani de viata, copilul ajunge un adolescent care incepe sa inteleaga mersul lucrurilor: nevoile celorlalti sunt la fel sau chiar mai importante decat nevoile lui. Universul nu orbiteaza in jurul lui. El incepe sa simta dorinta de a iubi, de a darui. Din narcisismul primordial, el incepe sa vrea altceva: sa fie iubit pentru ca merita, nu pentru ca este mic, neajutorat, dragalas sau bun.

Cateva concluzii:

• Iubirea infantila urmeaza principiul: Iubesc pentru ca sunt iubit.
• Iubirea matura urmeaza principiul: Sunt iubit pentru ca iubesc.
• Iubirea imatura spune: Te iubesc pentru ca am nevoie de tine.
• Iubirea matura spune: Am nevoie de tine pentru ca te iubesc.

Se stie ca primele luni si chiar primii ani din viata unui copil sunt perioada in care relatia cu mama este cea mai apropiata si cea mai importanta in cursul evolutiei capacitatii noastre de a iubi. Acest atasament incepe chiar dinaintea momentului nasterii, deoarece intre cei doi exista o legatura de netagaduit: ei sunt una si aceeasi persoana in primele luni si chiar si dupa nastere – dependenta este la fel de puternica.

Aparitia independentei! Iubirea conditionata a tatalui

Dar anii trec, si copilul devine din ce in ce mai independent. Relatia cu mama isi pierde din importanta vitala. In tot acest timp, relatia cu tatal devine din ce in ce mai importanta! Pentru a intelege acest transfer de la mama la tata, trebuie sa intelegem tipul de iubire al fiecaruia dintre cei doi parinti (in teorie, o iubire ideala, nu cazurile nefericite de abandon sau maltratare a copilului).

Deci – mama te iubeste neconditionat!

„Aceasta IUBIRE NECONDITIONATA corespunde uneia dintre cele mai profunde aspiratii nu numai a copilului, dar a fiecarei fiinte umane.”

Pe de alta parte, exista IUBIREA CONDITIONATA: sa fii iubit datorita calitatilor tale, pentru ca meriti! Aceasta dragoste lasa loc multor situatii confuze, nelinisti, ganduri in contradictoriu, indoieli si temeri: daca va disparea intr-o zi?!

„Mai mult, iubirea meritata lasa cu usurinta sentimentul ca nu esti iubit pentru tine, ca esti iubit doar pentru ca esti satisfacator, [..] pentru ca esti folositor.„

In timp ce mama reprezinta in primii ani de viata intregul Univers, tatal incepe sa isi faca aparitia pe parcursul vietii: el este polul opus, gandirea, ratiunea, legea si ordinea, disciplina si aventura (din nou, vorbim de o varianta ideala). Tatal este cel care ne invata drumul in viata!

Totul pleaca din traditia de a transmite copilului celui mai destoinic sefia tribului, proprietatea privata, conducerea familiei sau a afacerilor. Atunci a aparut principiul pattern-ului de iubire bazat pe ideea: te iubesc pentru ca tu corespunzi asteptarilor mele, tu imi semeni!

Deci – tatal te iubeste conditionat!

Ca si in iubirea materna, si aceasta iubire paterna are un aspect pozitiv si unul negativ. Pe de o parte,  aceasta dragoste trebuie meritata si, ca sa o obtii, trebuie sa muncesti. Altfel, poti sa o pierzi. Partea pozitiva este ca poti face ceva sa o dobandesti acolo unde ea lipseste!

Concluzie

In concluzie, rolul mamei este de a-si face copilul sa se simta in siguranta, iar rolul tatalui este sa il invete drumul in viata. O maturizare sanatoasa este o sinteza a celor doua tipuri de iubire, un echilibru! Orice este prea mult intr-o parte sau in alta declanseaza diverse nevroze: adulti imaturi, neajutorati, care doar asteapta sa fie protejati si iubiti, lipsiti de disciplina si de independenta sau, din contra, adulti obsedati de ordine si control, care nu au rabdare sau nu stiu cum sa se lase iubiti neconditionat!

Echilibru! xoxo