„Exista multi barbati, spuse Frumoasa, care sunt monstri mult mai rai decat tine, iar eu te prefer pe tine, indiferent cum arati…” – Frumoasa si Bestia

Beauty and the Beast (2017)

Una dintre principalele atractii ale unei femei care iubeste prea mult este aceea de a fi utila. Ea resimte o dorinta acerba ca cineva sa aiba nevoie de ea. La randul lor, barbatii alesi sunt cei care isi arata disponibilitatea de a se lasa „salvati„, dorind ceva cu totul nou si neavut: o femeie cu care sa se simta in siguranta, care sa le poata controla comportamentul, o adevarata „printesa pe cal alb„! Si aceasta femeie crede cu tarie ca nu a mai fost nimeni ca ea inainte, capabila sa ii rezolve orice problema. Si ca, intr-un final, o sa ajunga sa culeaga roadele mult dorite ale fericirii in cuplu.

Aceasta tema a femeii care ii reabilitează pe bărbaţi prin forţa iubirii ei altruiste, perfecte, atotconsimţitoare, desavarsite, nu este nicidecum modernă. Basmele intruchipeaza cele mai importante lecţii ale culturii care le creează şi le perpetuează în timp. Basmele ne oferă, de veacuri, variaţiuni ale acestei teme.

In „Frumoasa şi Bestia„, o tânără frumoasă şi inocentă întâlneşte un monstru respingător şi înspăimântător. Ca să-şi salveze familia de mânia lui, consimte să trăiască alături de el. După ce îl cunoaşte mai bine, ea reuşeşte in cele din urma să-şi învingă dezgustul firesc şi chiar ajunge sa il iubească, în pofida înfăţişării sale. Atunci se petrece, desigur, un miracol: chipul de monstru fioros dispare iar el, eliberat fiind de blestem, îşi reia înfăţişarea umană, de prinţ chipes.

Sub noua înfăţişare de print rupt din stele, el îi este nu doar recunoscător, ci şi partener potrivit. Astfel, iubirea pentru el şi acceptarea chipului său monstruos sunt răsplătite însutit atunci când Frumoasa îşi ia locul cuvenit lângă el pentru a duce, împreună, o viaţă binecuvântată.

Ca orice basm care a înfruntat secolele, fiind povestit şi repovestit, „Frumoasa şi bestia” este întruchiparea unui adevăr spiritual profund în contextul unei poveşti eterne. Adevărurile spirituale sunt greu de înţeles şi chiar mai greu de pus în aplicare pentru că, de multe ori, ele contravin valorilor contemporane. La fel, există tendinţa de a se da o anume interpretare basmului, care reconsolidează o prejudecată culturală. In aceste condiţii, se trece uşor cu vederea peste semnificaţia lui profundă si se rateaza sensul sau real.

Ce se intelege la finalul povestii este ca o femeie poate schimba un barbat daca il iubeste suficient de mult. O convingere omniprezenta si puternica, o idee care a patruns pana in profunzimile noastre individuale si culturale:

„Se reflectă insistent în vorbirea şi comportamentul cotidian afirmaţia culturală tacită că putem îndrepta pe cineva prin forţa dragostei noastre şi că, dacă suntem femei, este chiar datoria noastră să o facem. Când persoana la care ţinem nu acţionează şi nu simte cum vrem noi, căutăm cu tot dinadinsul posibilităţile de a schimba comportamentul sau mentalitatea acelei persoane, cu binecuvântarea celorlalţi, de obicei, care ne sfătuiesc şi ne încurajează efortul [„ – Ai încercat şi…?„]. ” – Robin Norwood: „Femei care iubesc prea mult„

The Beast (Dan Stevens) and Belle (Emma Watson) in the castle library in Disney’s BEAUTY AND THE BEAST

Sugestiile celor din jur sunt care de care mai contradictorii, in incercarea asidua de a ajuta: sfaturi de la prieteni si rude care, la randul lor, dau sfaturi dintr-o pozitie de multe ori deloc concludenta. Mass media reflecta acelasi sistem de idei preconcepute:

– “Cum sa iti ajuti partenerul sa devina…” este un titlu de articol deja devenit cliseu in revistele de femei si nu numai.

De unde aceasta dorinta nesatula de a fi de folos si de a ajuta?

Pe de o parte dintr-un altruism invatat in religie, sa fim buni si sa ne ajutam aproapele. Insa, pe de alta parte, din dorinta de a controla o situatie. Avand control asupra partenerului, credem ca il putem tine aproape. Ajutandu-l sa se schimbe, facand lucrurile in locul lui sau dandu-ne peste cap sa ii facem pe plac – ne asiguram stabilitatea relatiei. Asa ca, cu cat omul de langa noi este mai defect, mai abuziv, mai dependent, mai neglijent si dezordonat, cu atat femeia care iubeste mai mult are mai mult de munca, deci – cu atat o va iubi el mai mult cand ea ii va rezolva toate problemele si va reusi sa il schimbe.

Din punctul meu de vedere nimeni nu poate schimba real pe cineva. Ne schimbam doar cand noi ne dorim acest lucru. Ne schimbam doar cand putem accepta ca situatia in care suntem nu este cea ideala si ca doar de noi depinde ce hotarare putem lua cu privire la viata noastra pentru a o imbunatati. Si, daca scopul femeii este de a lua un „monstru” pentru a-l transforma in „print”, tineti minte un singur lucru: „printul” poate avea alte dorinte, alte idealuri decat cele pe care le avea inainte, cand era in problema.

Printul poate evolua si poate visa la alta relatie, cu o altfel de femeie. Nu este obligat sa resimta recunostinta, nu este fortat sa ramana in relatie doar ca sa va rasplateasca. El devine alt om, cu alte vise. Si, mergand pe drumul schimbarii, exista sanse mari sa si le urmeze. Aceasta stabilitate dorita inconstient este o traiectorie eronata si gresit interpretata a unor femei care isi concentreaza intreaga atentie pe nevoile altora, ca sa evite confruntarea cu ele insele. Este infinit mai usor sa vezi problemele altora si sa te ocupi de ele, decta sa ti le infrunti pe ale tale. De aceea alegem barbati complicati care ne dau bataie de cap: tinandu-ne ocupate, putem sa ne evitam fricile si neimplinirile la nesfarsit. Reversul medaliei este crunt:

„Daca nu este in stare sa se faca iubita macar de un barbat atat de neadaptat si dornic de afectiune, cum ar putea spera vreodata sa castige si sa pastreze dragostea unui barbat mai bun si mai capabil?” – Robin Norwood

Si, ca urmare, ele intra apoi intr-o relatie si mai nefasta decat precedenta, deoarece ajung la concluzia ca merita si mai putin. Si, in aceste circumstante, care este esenta basmului „Frumoasa si Bestia”?

Este vorba despre ACCEPTARE.

Acceptarea este antiteza controlului si a negarii. Este recunoasterea deplina a realitatii asa cum este ea, fara a resimti nevoia acerba de a o schimba. Este acceptarea ideii ca realitatea exista in forma ei naturala. In acest context ni se dezvaluie o fericire ce rezulta nu din manipularea conditiilor exterioare sau a oamenilor, ci din dezvoltarea pacii interioare, chiar si in fata provocarilor si a dificultatilor:

„Amintiţi-vă, Frumoasa din basm nu urmărea să transforme Bestia. Ea l-a judecat în mod realist, l-a acceptat aşa cum era şi l-a apreciat pentru calităţile lui. Nu a încercat să facă un prinţ dintr-un monstru. Nu şi-a spus:

– Voi fi fericită când el nu va mai fi monstru!

Nu l-a compătimit pentru felul cum arăta şi nu a căutat să il schimbe. In asta constă lecţia. Datorită atitudinii ei de acceptare, el a fost „liber” să redevină ceea ce era de fapt. Faptul că eul său adevărat s-a întâmplat să aibă înfăţişarea unui Făt-Frumos (partener perfect pentru ea) demonstrează simbolic că „ea” a fost recompensată astfel pentru atitudinea ei de acceptare. Recompensa a constat într-o viaţă bogată în împliniri, evidenţiată de faptul că ea şi prinţul „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi„. Acceptarea unei persoane aşa cum este, fără să încerci sa o schimbi prin încurajări, manipulări sau coerciţie, este o formă superioară de iubire, dar aproape inaccesibilă multora din noi.” – Robin Norwood – Femei care iubesc prea mult

La baza tuturor eforturilor noastre de a transforma pe cineva se afla un motiv egoist: convingerea că dacă el se schimbă, vom fi fericite. Este foarte bine să iţi doreşti să fii fericit, dar să plasezi sursa acestei fericiri în afara sinelui tău, în mâinile altcuiva, înseamnă să eviţi capacitatea şi responsabilitatea de a-ţi schimba viaţa în bine. Ironia este că tocmai acceptarea noastră îi dă posibilitatea celuilalt să se schimbe, dacă o vrea cu adevărat.

Asa ca, din nou, nu trebuie sa uitam sursa acestui tipar comportamental care devine un automatism greu de detectat, dar nu imposibil de surmontat atunci cand realizam ca el este o piedica in evolutia noastra, care strica echilibrul, linistea si bucuria vietii noastre de zi cu zi:

„Multe femei fac greşeala de a căuta un bărbat cu care să dezvolte o relaţie fără ca, mai întâi, să stabilească o relaţie cu sine; ele trec de la un bărbat la altul încercând să afle ce le lipseşte. Căutarea trebuie să înceapă acasă, cu sine. Nimeni nu ne va iubi vreodată îndeajuns ca să ne împlinească, dacă nu ne iubim noi înşine, pentru că încercând, cu sufletul gol, să găsim dragostea, nu vom găsi decât un alt suflet gol. Evenimentele ce se manifestă în viaţa noastră nu sunt decât reflectarea forului nostru interior: ce credem despre propria noastră valoare, despre dreptul nostru la fericire, despre ce merităm în viaţă. Când ne schimbăm aceste păreri, se schimbă şi viaţa noastră.” – Robin Norwood – Femei care iubesc prea mult

XOXO