Balansul perfect intre sentimente este marturia echilibrului omului. De aceea este important sa ne ocupam de dezvoltarea noastra personala, sa ne eliberam de greselile din trecut, fie ca sunt ale noastre sau ale parintilor. Ce trebuie stiut in primul rand este ca nu trebuie sa ne fie teama sa coboram in strafundurile noastre crezand ca ne va afecta iremediabil. Trecutul nu poate fi sters, oricum, doar mecanismele noastre de aparare si de supravieturie ne fac sa incercam sa il ingropam. Partea buna este ca sufletul nostru are resurse surprinzatoare de a rezista, chiar daca i s-a oferit foarte putin de-a lungul existentei sale.

Cunosc foarte bine reticenta oamenilor (mai ales a barbatilor) de a merge la psiholog. Este si destul de greu sa gasesti unul bun (ca in orice alta meserie), asa ca pot intelege de ce multa lume nu apeleaza imediat la un specialist! Dar, daca ne dorim ceva cu adevarat, acest lucru se rezolva ca in orice alt domeniu: cautam pana gasim persoana potrivita. Daca inca nu suntem deschisi la aceasta optiune, crezand ca ne descurcam foarte bine si singuri, atunci macar sa citim despre asta pana vom afla mici trucuri despre cum ne putem imbunatati viata, facand astfel un salt maret spre evolutie, care ii va ajuta si pe cei din jurul nostru: putem avea o relatie mai buna, putem fi parinti mai buni, ne putem organiza timpul mai bine, etc.

Ce mi se pare de-a dreptul fascinant este faptul ca, desi poate nu stim exact incotro trebuie sa mergem, care este directia buna (neavand aceasta latura a noastra dezvoltata pe deplin), instinctul de a cauta pana gasim ramane intact.

Dar marea greseala pe care o fac in special femeile este ca, fara sa ne dam seama, continuam sa batem la aceleasi usi (cum am putea sti care sunt usile gresite, daca nu am gasit niciodata una buna?) si aceste greseli repetate ne fac sa ne simtim ca intr-un exil.

Psihanalista si povestitoare, Clarissa Pinkola Estes ne invita sa redescoperim natura noastra primordiala pe care ea o numeste Femeia salbatica, femeia pe care societatea a incercat sa o sufoce, fortand-o sa isi asume roluri rigide, distrugandu-i astfel instinctele bune, pline de pasiune si intelepciune – pe care le detinem, de altfel, nativ.

In cartea „Femei care alearga cu lupii” suntem invitate sa recuperam aceasta parte adanc ingropata in noi, iesind din patternul repetitiv al greselilor facute mai ales in plan afectiv, cand, din nevoia de afectiune si apreciere, cautam iubirea acolo unde nu trebuie:

„Femeia care, pentru a-si indulci exilul, adopta o conduita compulsiva repetitiva – reluand la nesfarsit un comportament frustrant, care o slabeste, in loc sa-i redea vigoarea – isi face in realitate si mai rau, caci rana initiala nu se vindeca si, la fiecare noua incursiune, risca sa se deschida din nou si sa se agraveze.”

Ce fac, de obicei, oamenii, cand nu stau in contact permanent cu ei si incep sa se piarda? Apeleaza la diverse remedii gresite care nu vindeca nimic, ci doar ii ajuta sa se evite. Iluzia este ca tocmai aceste „remedii” le fac si mai mult rau: anturaje si obiceiuri nocive, excese de bautura, mancare, distractie, dependente de sex, adrenalina, senzatii tari, dependente de suferinta, pentru ca asta ii tine ocupati prin statutul de victima sau agresor… Toate aceste situatii par ca ajuta pe moment, dar nu fac decat sa provoace daune pe termen lung. Solutia propusa de Clarissa Pinkola Estes pentru a preveni aceste alegeri gresite este, in primul rand, recunoasterea problemei!

„Trebuie sa spuna adevarul despre rana sa. Atunci va sti ce leac ii trebuie. Nu trebuie sa umple golul cu lucruri facile si la indemana, doar ca sa-l umple. Trebuie sa caute remediul adecvat. Si il va recunoaste, pentru ca, datorita lui, se va simti mai plina de viata, nu mai slabita.„