Din orice colț al lumii ar proveni, toate femeile au ceva în comun: ele toate caută sălbaticul şi îl urmează!

Dincolo de existenţa noastră cotidianӑ supusӑ ordinarului,  existӑ un dor pe fundal care nu ne dӑ pace şi nu cred cӑ existӑ vreo femeie care sӑ nu fi simțit asta măcar o datӑ în viată: dorul puternic de adevărata noastră naturӑ. Un dor adânc care ne mistuie!

În societatea modernă, pentru femei a devenit din ce în ce mai greu sa își lase sa iasă la suprafață adevărata natură, oprita fiind de regulile familiei în care s-a născut, ale școlilor pe care le-a urmat, ale locului de munca, apoi ale noii familii în care a devenit soție, mama, nora, etc. Ştiind ce trebuie şi ce nu se cuvine sa faca încă din copilărie, respectând standardele impuse ale comportamentului social, aceasta dorință a eului de a se integra cu orice preț începe sa distrugă legătura noastră cu Femeia Sălbatică din psihic.

Şi uite așa, în locul unei femei pline de viată şi de originalitate, întâlnim o femeie drăguță, amabila, bine-crescută. Poate va întrebați acum „Şi ce este în neregulă cu aceasta imagine?” Ei bine, nimic, daca totul ar fi sincer şi real. Dar majoritatea femeilor care sunt atât de „educate” nu o fac pentru ca asta au simțit dintotdeauna, ci pentru ca așa trebuie – ca sa fie acceptate.

BREAKFAST AT TIFFANY’S 1961 Paramount film with Audrey Hepburn

Între timp, multe dintre ele acumulează tensiune, nervi, agitație, râvnind în același timp sa fie perfecte. Se trezesc, astfel, captive într-o eleganţa aparenta, complet nesănătoasa pentru sufletul care cere sa fie lăsat sa fie ceea ce este.

Păstrând același registru al psihanalistei Clarissa Pinkola Estés, iată câteva sfaturi utile:

• Este mai rău sa rămânem alături de cei cu care nu avem nimic în comun decât sa rătăcim o vreme, în căutarea afinităților noastre sufletești şi spirituale.

• Niciodată nu este greșit sa căutam ceea ce ne lipsește. Niciodată!

• Nenorocirea… este şi ea buna la ceva… efectul este similar formării diamantelor prin presiunea aplicată carbonului – ea duce în final la o profunzime şi o claritate impresionanta a psihicului.

• Deși exilul în sine nu este de dorit, el ne aduce un beneficiu neașteptat. Loviturile primite elimina slăbiciunea, pun capăt lamentărilor, sporesc înțelegerea, amplifica intuiția, conferă o putere de percepție şi o perspectiva la care persoanele „acceptate” niciodată nu vor putea ajunge.

• Daca nu reușim sa găsim contextul cultural care sa ne stimuleze, atunci sa îl cream noi însene.

Când femeia crește fără o mamă buna care sa o învețe sa aibă încredere în ea, sa o iubească şi sa o accepte așa cum este, o mama care sa o învețe cum sa fie înțeleaptă si cum sa își asculte instinctul, ei bine… aceasta femeie va trece prin multe încercări ale vieții, va face multe greșeli din care va trebui sa acumuleze experiență si sa tragă concluzii benefice pentru viitor. Deși poate părea uneori dezorientata, de fapt ea strânge informații, adulmeca, tatonează. In tot acest timp, natura ei sălbatica așteaptă sa iasă la suprafață, caci psihicul rezista, având o putere fascinanta de restructurare.

„Aceasta este promisiunea naturii sălbatice: după iarna, vine întotdeauna primăvara!

Daca trebuie, femeile vor picta cerul albastru pe zidurile închisorilor. Daca firele au ars, vor toarce altele. Daca recolta s-a distrus, se vor grăbi sa semene din nou. Femeile vor desena uși acolo unde nu este niciuna, le vor deschide şi vor trece prin ele spre noi perspective şi spre o viată noua. Femeile vor persevera şi vor triumfa, pentru ca natura sălbatică perseverează şi triumfa.” – Femei care alearga cu lupii