Cunoașteți această senzație cum că viața trece pe lângă tine și tu te simți captiv într-o mini-dramӑ, dar pur și simplu… nu simți că ești capabil să te resetezi? Deși nu s-a întâmplat nimic de dimensiuni catastrofale, tu nu reușești să fii binedispus și să vezi partea pozitivӑ a lucrurilor și jumătatea plinӑ a paharului… Nu știu alții ce fac în aceste momente, dar eu nici nu mă „înec” în cocktailuri, nici nu mă plâng de dimineața până seara… ci las aceste momente să treacă, afundatӑ în Netflix și HBO Go! Episod după episod, presărând din loc în loc câte un film, cât să condimentez „relația”, ca să mă reîntorc în final la seria care îmi oferă stabilitate și acea senzație de familiar și familial gen: abia aștept să ajung acasă să văd ce vor face!

Și apoi, vorba lui Brené Brown, când se terminӑ și ultimul sezon și nu vrei să revii la realitatea care te înconjoară, pândindu-te parcӑ fără milӑ la final de episod, încerci să lungești acea senzație de evitare a gândurilor căutând informații despre personajele din serial, despre regizor, despre subiectul filmului, etc, doar să nu cumva să fii nevoit să înfrunți realitatea și să îți asumi responsabilitatea gândurilor care te frământă.

Dr. Brené Brown este autoarea a trei cărţi care au ajuns numărul 1 pe lista celor mai bine vândute titluri a cotidianului The New York Times: Darurile imperfecțiunii, Curajul de a fi vulnerabil şi Ridică-te puternic. Profesoară şi cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas, ea a studiat în ultimii treisprezece ani: vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale şi cel al rușinii.

Aceasta a fost și alegerea mea de asta-searӑ din paleta cinematograficӑ Netflix: o emisiune despre temeri, despre citate motivaționale și povesti haioase, tipic americane.

Pasajul care mi-a plăcut cel mai mult a fost cel despre: cum ne mințim când se întâmplă ceva care ne face să ne simțim umiliți sau mai sensibili, când ne deschidem inima și ne împărtășim gândurile, dar rezultatul nu este ceea ce ne doream sau, uneori, este mult mai agresiv și critic decât ne puteam închipui vreodată.

„Când se întâmplă ceva rău, creierul nostru, menit să ne protejeze mai mult decât orice, vrea o poveste, înțelege povestea și firul narativ, și spune:

– Dӑ-mi o poveste, ca să știu cum să te protejez!

Și nu vrea o poveste de genul:

– Nu sunt sigur…

Asta nu este deloc util… Creierul vrea ceva de genul: băiatul bun/băiatul rău, sigur/pericol, împotrivă/pentru. Așa că, inventăm aceste povești. Când riști emoțional să relaționezi cu cineva, și ești dat la o parte, ce simți? Respingere, rușine, frică, singurătate…” – Brené Brown, The Call to Courage

Răspunsul meu a fost „abandon”. Al tău?