„Declar că, în cele din urmă, nu există plăcere mai mare decât cititul! Cât de repede cineva se plictiseşte de orice alt lucru, cu excepţia unei cărţi!” – Mandrie si prejudecata

Am revazut in aceasta seara ecranizarea cartii scrisa de Jane Austen, „Mandrie si prejudecata”. O epopee atemporala a iubirii, a mandriei, o poveste de dragoste asa cum rar poti intalni in prezent. Si nu pentru ca nu ar mai exista astfel de incurcaturi ale sufletului, diferente intre clase sociale, prejudecati, oameni rauvoitori si familii parvenite. Ci pentru ca, in zilele noastre, putini mai cauta acest sentiment profund de iubire.

Tindem catre o dragoste de suprafata, epuizata rapid de lucruri marunte, exterioare, superficiale. Tindem catre o lume imaginara, in care, atunci cand lucrurile nu sunt asa cum ne-am dori, renuntam rapid si plecam cu inversunare catre o noua poveste de dragoste, fara sa ne preocupam de ce lasam in urma, fara sa ne preocupam de amprenta pe care aceasta experienta ne-o lasa in suflete. Pornim catre o noua poveste in care suntem mai lezati si mai neincrezatori, fara sa incercam cel putin sa ne lamurim din ce motive idila de pana atunci nu a mers. Cum ne-a afectat. Cum ne-a schimbat. Fara sa stim macar daca am iubit, intr-adevar.

In continuare am selectat cateva citate din carte – adevarate pilde despre…

Despre mandrie

„Fiecare dintre noi se simte câteodată foarte mulţumit de sine însuşi din diferite motive. Orgoliul şi mândria sunt noţiuni opuse, deşi unii le întrebuinţează cu acelaşi înţeles. Poţi fi însă mândru fără să fii neapărat şi orgolios. Mândria este o caracteristică a firii noastre, pe când orgoliul ţine de impresia pe care am dori s-o creem în jurul nostru.”

„O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu.”

„Ţi-aş fi iertat cu uşurinţă vaninatea, dacă aceasta nu ar fi lezat-o pe a mea.”

Despre prejudecata

„Aş putea întreba de ce mi-ai spus că mă placi în ciuda raţiunii tale? “

„Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie.”

„Totuşi, ce dreaptă umilinţă! Dacă aş fi fost îndrăgostită, n-aş fi putut fi mai nenorocit de oarbă. Vanitatea însă, nu dragostea a fost nebunia mea. Încîntată de preferinţa unuia şi jignită de indiferenţa celuilalt, chiar de la începutul cunoştinţei noastre, am cochetat cu idei preconcepute şi cu ignoranţa si am gonit raţiunea din toate împrejurările în care era implicat vreunul dintre ei. Pînă în clipa aceasta, nu m-am cunoscut pe mine însămi.”

Despre adevar

„A vrea să pari sincer este un lucru destul de obişnuit, îl întâlneşi la tot pasul. Dar să fii sincer fără ostentaţie, fără vreun anumit scop, să iei partea bună din firea fiecăruia, să o faci şi mai bună şi să nu pomeneşti nimic de părţile proaste – asta numai tu poţi s-o faci.”

„Nimic nu este mai înşelător decât falsa modestie.”

„Nu trebuie, de dragul unui singur om, să dai altă interpretare principiilor şi integrităţii şi nici să încerci să te convingi pe tine însuţi că egoismul înseamnă prudenţă şi inconştienţa în faţa pericolului – asigurarea fericirii.”

Despre iubire

„Nu există niciun farmec asemeni tandreţii inimii.”

„Voi renunţa atunci la orice aşteptare, la orice dorinţă de a fi statornic. Dacă se va mulţumi doar să mă regrete, când ar putea obţine afecţiunea mea, voi înceta să mai regret eu însumi în vreun fel.”

„Femeile îşi închipuie că admiraţia este mai mult decât simplă admiraţie… iar bărbaţii au grijă ca ele să-şi închipuie astfel.”

„- Credeam că poezia e hrana dragostei.

– A dragostei puternice. Dacă e doar o înclinaţie vagă, un sonet prost o poate ucide.”

Despre barbati

” –  Ce sunt bărbaţii comparaţi cu stâncile şi munţii?

–  Bărbaţii sunt roşi de aroganţă şi prostie. Dacă sunt îndatoritori, nu au creier.

–  Ai grijă, draga mea. Asta sună puternic a amărăciune.”

„Faţă de soţie, era prea puţin îndatorat, în afară de faptul că ignoranţa şi zăpăceala ei îl amuzau. Acesta nu este genul de fericire pe care un bărbat ar dori, în general, să-l datoreze soţiei sale; dar acolo unde lipsesc alte posibilităţi de distracţie, adevăratul filozof va scoate un profit din ceea ce are la îndemînă.”

Despre femei

„Dacă o femeie îşi ascunde sentimentele cu aceeaşi iscusinţă şi faţă de obiectul afecţiunii sale, poate rata şansa de a-l captiva, şi atunci n-ar fi decât o slabă consolare să crezi că lumea nu ştie nimic… Suntem toţi în stare să facem începutul singuri – o anumită preferinţă este destul de firească; dar prea puţini dintre noi sunt în stare să se îndrăgostească cu adevărat, fără încurajare. În 9 cazuri din 10 e mai bine ca o femeie să arate mai multă afecţiune decât simte.”

“Nu ne putem permite toate să fim romantice.”

Despre prietenie

„Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ…”

„Un prieten la nădejde e un prieten adevărat.”

“Părerea mea bună, odată pierdută, e pierdută pentru totdeauna.”

Despre familie

„Nu şi-ar fi putut face o părerea prea favorabilă despre fericirea conjugală sau plăcerile casnice, dacă s-ar fi luat numai după cele ce vedea în familia ei. Tatăl său, captivat de tinereţe şi de frumuseţe şi de aerul acela de bună dispoziţie pe care îl au tinereţea şi frumuseţea în general, se căsătorise cu o femeie a cărei minte slabă şi spirit necultivat au pus capăt, foarte curînd după căsătorie, oricărei afecţiuni adevărate. Respectul, stima şi încrederea pieriseră pentru totdeauna; şi tot ce crezuse el în privinţa fericirii casnice i-a fost răsturnat.”

„Nu fusese totuşi niciodată oarbă faţă de comportamentul nepotrivit al tatălui ei, ca soţ. O duruse întotdeauna acest lucru; din respect însă pentru însuşirile lui şi recunoscătoare pentru modul lui afectuos de a o trata, încerca să uite ceea ce nu-i putea trece cu vederea şi să-şi gonească din minte acea continuă încălcare a îndatoririlor şi buneicuviinţe conjugale care, expunîndu-o pe soţia sa dispreţului propriilor ei copii, era atît de condamnabilă. Dar niciodată nu simţise mai tare decît acum dezavantajele pe care le aveau copiiii rezultaţi dintr-o căsătorie atît de nepotrivită şi nici nu fusese vreodată atît de perfect conştientă de relele ce izvorau dintr-o folosire atît de greşită a unor însuşiri care, bine utilizate, ar fi putut cel puţin asigura fiicelor sale respectabilitatea , chiar dacă nu puteau dezvolta inteligenţa soţiei lui.”