Ieri am urmarit pe HBO filmul biografic „Omul care a cunoscut infinitul„. O lupta intre ratiune si simtire, intre rezultate obtinute prin indelungi demonstratii si minuni infaptuite fara o logica clara, izvorate din intuitie. Formule matematice care au ramas in istorie in urma unor revelatii inexplicabile, ale unui om lipsit de educatie.

Astazi ma bantuie iarasi gandul ca suntem mai mult decat materie. Ca aici, pe Pamant, suntem doar trecatori. Ca suntem prea aroganti, prea mandri, prea incapatanati si, totodata, prea limitati de infumurarea noastra ca sa putem privi dincolo de limite, de ceea ce vedem, de aparenta. Nu ne mai intrebam de unde venim si unde mergem. Ne preocupam doar de achizitii de bunuri si de oameni. Intr-un final, ajunge sa fie atat de pustiu si plin de nimicuri in sufletele noastre incat am face orice sa nu ramanem singuri – cu noi insine. Si, astfel, ajungem sa ne refugiem in munca, in relatii inutile, fara esenta, sau in dependente de tot felul.

Si avem impresia ca astazi dureaza vesnic… Ca avem tot timpul din lume la dispozitie ca sa realizam ceea ce visam, ca avem timp sa pierdem facand ceea ce nu ne place, ca avem timp sa suferim din lucruri marunte, complet lipsite de importanta. Avem impresia ca durerea de astazi nu se va termina niciodata, si parca pe cat de putin tin momentele fericite, pe atat de indelungi sunt clipele in care ceva nu este ok.

Si, in acest mod obscur de trai cotidian, ajungem incapabili sa evoluam spiritual, pentru ca limitele impuse de societatea de astazi cer masini de lux, haine scumpe, scoli private, editii limitate si relatii la nivel inalt. Sau, cel putin, lumea la care multi dintre noi aspira. Altfel, nu existi. Si, daca devii putin spiritual, risti sa fii catalogat drept ciudat, pierdut, demodat sau nerealist.

Nu conteaza ca in fuga aceasta de a corespunde cercurilor sociale ne pierdem pe parcurs – pentru ca ne imbracam si aratam din ce in ce mai bine. Nu conteaza ca citim din ce in ce mai putin – pentru ca stam incontinuu pe retele de socializare si mergem des la film. Nu conteaza ca rareori ne plimbam prin natura – pentru ca iesim des prin cluburi si restaurante. Si, urmand acelasi sistem, iubim mai putin; dar nici acest lucru nu mai conteaza. Iubim superficial, dar suferim numai la suprafata.

Este ciudat cum evolutia te face sa te stapanesti mai mult, sa iti infranezi sentimentele, ca sa eviti orice risc de a suferi. Si asa ajungi fara sa vrei sa traiesti o minciuna in care iubesti rar si mai putin intens, eviti sa te implici, ca sa fii mereu in stare sa te retragi „intreg”, nevatamat. Faci totul la suprafata crezand ca protejezi interiorul. Dar, intr-o zi, ajungi sa realizezi cu stupoare ca inauntru nu mai este nimic din ceea ce protejai cu atata inversunare.

Daca poti vedea asta la timp, nu ti-ai irosit iremediabil ani din viata . Dar este cumplit daca lectia care te-a facut sa te intorci la tine, sa te descoperi, sa te asculti, este atat de crunta incat drumul reconstructiei tale este pavat de ganduri negre, de insomnii, de dureri fizice, de pierderea linistii sau a sanatatii.

Adevarul este ca, fara sa mergi pe calea evolutiei, ajungi sa te pierzi la un moment dat. Fara sa te cunosti, ajungi sa traiesti o viata departe de dorintele tale cele mai profunde. Asa ca nu mai amana nimic, pentru ca este cat se poate de real faptul ca maine poate sa nu mai existe. Fa cat mai curand ceea ce iti doresti, dar fii sigur ca acel lucru merita si te va face fericit. Si ideal ar fi ca acest lucru de nepretuit pentru tine sa nu faca pe altcineva nefericit.

Un prieten mi-a spus odata : “Nu incalca legile Universului”.

Cu greu am inteles acest sfat. Si multe dintre lucrurile care deunazi mi se pareau normale si corecte…astazi ma rusinez de ele si le regret. Dar nici regretul nu este folositor, asa ca pot doar sa am grija la prezent si la ce pot face astazi si acum.

Si uite asa ajungem sa ne reprimam subit orice regret, orice suferinta, orice rusine. Ne construim apoi un sistem ireversibil de a ne ascunde chiar si de noi insine. Repercursiuni inimaginabile dau curs situatiilor care urmeaza. Ne agatam de trecut, suntem indecisi in ceea ce priveste viitorul, traim in neconcordanta cu actiunile din prezent, uitand dintr-odata ce ne doream din strafundurile inimii noastre. Fugim de sentimente pentru ca pot durea. Este trist sa simti cum sentimente reale si puternice se indeasa in cotloanele sufletului nostru incercand sa nu iasa la iveala pentru ca nu sunt potrivite, ori nu sunt impartasite. Suntem fiinte ciudate si complicate pentru ca nu stim cum sa traim simplu.

In acest sens, am ales o carte scrisa de Eckhart Tolle – „Liniştea vorbeşte” – o „călătorie spirituală, una care îţi va dezvălui o nouă stare de conştiinţă şi o înţelegere mai profundă a lumii în care trăieşti.”

„Când pierzi contactul cu liniştea interioară, pierzi contactul cu tine însuţi. Când pierzi contactul cu tine, te pierzi în lume.”

*****

„Iată o nouă practică spirituală pentru voi : nu vă luaţi gândurile prea în serios.”

*****

„Este foarte uşor ca oamenii să cadă în capcana închisorii conceptuale. Mintea omenească, în dorinţa ei de a şti, înţelege şi controla, ia drept adevăruri părerile ei şi punctele ei de vedere. Ea spune : aceasta este aşa cum este. Trebuie să fii dincolo de gânduri ca să-ţi dai seama că oricum ai interpreta „viaţa ta” sau viaţa şi comportarea altcuiva, oricum ai judeca orice situaţie, nu este altceva decât un punct de vedere, una dintre multele perspective posibile. Nu este decât o grămadă de gânduri. Realitatea este un tot unit, în care toate gândurile sunt interdependente, unde nimic nu există singur şi de sine stătător. Gândirea fragmentează realitatea – o taie în bucăţi conceptuale.”

*****

„Mintea gânditoare este o uneltă folositoare şi puternică, dar este şi foarte limitatoare când îţi preia viaţa complet, când nu-ţi dai seama că ea este doar o mică parte, faţetă, a conştiinţei care de fapt eşti.”

„Înţelepciunea nu este un produs al gândului.”

*****

„Domeniul conştiinţei este cu mult mai vast decât poate gândul percepe. Când nu mai credeţi tot ce gândiţi, păşiţi dincolo de gândire şi vedeţi clar că cel care gândeşte nu sunteţi voi cei adevăraţi.”

*****

„Mintea trăieşte o permanentă stare de nu e de ajuns şi întotdeauna este flămândă de mai mult. Când vă identificaţi cu mintea, vă plictidsiţi şi deveniţi neliniştiţi foarte repede. Plictiseala înseamnă că mintea este flămândă de mai mulţi stimuli, mai multă hrană pentru gânduri, şi foamea nu-i este satisfăcută.

Când vă plictisiţi, puteţi să vă satisfaceţi foamea minţii răsfoind o revistă, chemând pe cineva la telefon, deschizând televizorul, navigând pe internet, mergând la cumpărături sau – şi aceasta este ceva obişnuit – transferând senzaţia de lipsă a minţii şi nevoia ei de tot mai mult corpului şi mulţumind-o ingerând mai multă mâncare.

Sau puteţi rămâne plictisiţi şi neliniştiţi şi să simţiţi cum e să fii plictisit şi neliniştit. Pe măsură ce aduceţi în conştiinţă senzaţia, deodată apare un spaţiu şi o linişte în jurul ei, fără să o modifice. Mai puţin la început, dar pe măsură ce simţământul interior de spaţiu creşte, sentimentul de plictiseală va începe să descrească în intensitate şi semnificaţie. Aşa că plictiseala vă poate învăţa şi ea ceva din cine sunteţi şi cine nu sunteţi.”

*****

„Simţiţi viaţa însăşi care sunteţi, viaţa care animează corpul.”

*****

„Creaţia artistică, sporturile, dansul, predatul la şcoală, activitatea de a sfătui – măiestria în orice domeniu implică faptul că mintea gânditoare nu mai este implicată de loc sau este pe locul doi. O forţă şi inteligenţă mai mare decât voi şi totuşi una în care vă manifestaţi ca esenţă preia conducerea. Nu mai are loc un proces de luare de decizii; acţiunea corectă se petrece spontan, şi nu VOI o faceţi. Să ştii să-ţi stăpâneşti viaţa este opusul controlului. Vă aliniaţi cu conştiinţa cea mare. Ea acţionează, vorbeşte, face toată munca.”

„Când gândeşti sau vorbeşti despre tine, când spui, Eu, la ce te referi de obicei este la mine şi la povestea mea. Acesta este Eu-ul cu tot ceea ce îi place şi nu-i place, cu fricile şi dorinţele lui, EU-l care nu este niciodată satisfăcut pentru multă vreme. El este un sentiment al cine eşti tu confecţionat de minte, condiţionat de trecut şi care îşi caută realizarea în viitor. Nu vedeţi că acest EU se modifică, este o formaţiune temporară, ca un val pe suprafaţa apei? ”

*****

„Ce va rămâne din toate fricile şi nevoile asociate cu situaţiile problematice de viaţă care vă acaparează atenţia în fiecare zi? O linie – cam de doi, trei centrimetri lungime, între ziua naşterii şi cea a morţii pe piatra de mormânt. Pentru Eu-l egotic, acest lucru este un gând depresiv. Pentru tine, este eliberator!”

 

„Trecutul şi viitorul sunt forme gând, abstracţii mentale. Trecutul nu poate fi amintit decât în Prezent. Ce vă amintiţi este un eveniment care a avut loc în Prezent şi vă amintiţi de el în Prezent. Viitorul, când va veni, este tot Acum. Aşa că singurul lucru care este real, singurul care vreodată este, este Acum.”

*****

„Majoritatea oamenilor confundă pe Acum cu ceea ce se întâmplă acum, dar nu acesta este Acum. Acum este mai adânc/profund decât ceea ce se întâmplă în el. Este spaţiul în care se întâmplă.”

*****

„Încontinuu treceţi cu vederea faptul cel mai evident că : sentimentul vostru de Eu Sunt, foarte bine ascuns în interior, nu are nimic de a face cu ce se întâmplă în viaţa voastră, nu are nimic comun cu conţinutul. Acel sentiment de Eu Sunt este una cu Acum. Şi totdeauna va rămâne la fel. În copilărie şi la bătrâneţe, sănătos sau bolnav, când aveţi succese sau căderi, acel Eu Sunt – spaţiul lui Acum – rămâne neschimbat la nivelul său cel mai adânc. De obicei se confundă cu conţinutul, şi atunci experimentaţi pe Eu Sunt sau pe Acum numai slab şi indirect, prin conţinutul vieţii voastre. Cu alte cuvinte : sentimentul vostru de Existenţă/Fiinţă este acoperit de situaţii, de fluxul gândirii, şi de multele lucruri ale acestei lumi. Acum este obturat de timp.”

*****

„Aşa că uitaţi de rădăcinile voastre din Fiinţă, de realitatea voastră divină şi vă pierdeţi în lume. Confuzia, furia, depresia, violenţa, şi conflicte apar când oamenii uită cine sunt.”

„Şi, totuşi, cât de uşor este să vă amintiţi adevărul şi astfel să veniţi acasă : Eu nu sunt gândurile mele, emoţiile, percepţiile simţurilor şi experienţele. Eu nu sunt conţinutul vieţii mele. Eu sunt viaţa. Eu sunt spaţiul în care se petrec toate lucrurile. Eu sunt conştiinţa! Eu sunt Acum! Eu Sunt!”