Ceea ce ni se întâmplă – nu este mereu alegerea noastră. Dar cum ne raportam la întâmplări, ceea ce facem, cum reacționăm – toate acestea sunt deciziile noastre!

De-a lungul vieții, încercăm din răsputeri să învățăm să facem faţӑ situațiilor dificile. Învățăm să devenim mai puternici, că să răzbim. Dar niciodată nu suntem pregătiți pentru ceea ce vine bun în viața noastră. Nimeni nu ne învață cum să acceptӑm fericirea ca pe o normalitate, nu ca pe o excepție, cum să ne bucurӑm de viaţă și să ne ținem departe de dramă. Ceasornicul vehement al modernității ne împinge mereu către viitor cu o viteză care spulberӑ orice șansă de a sta și de a ne înfrupta cu drag și dor din fructele fericirii.

De fiecare datӑ când ne scăldăm într-o stare idealӑ de beatitudine, apare ceva care se proiectează în viitor sau o amintire care ne trage în trecut. Astfel, ne vedem puși în situația în care trebuie să așteptăm clipa când putem trӑi momente frumoase de liniște și bucurie. O amânăm.

Noi, cei care nu ajungem niciodată pe o linie de plutire deoarece suntem scufundați în adâncurile nefericitului trecut. Asudați de atâtea gânduri legate de ce putea să fie, de ce nu a fost, de ce s-a întâmplat așa și nu altfel. Niciodată nu este de ajuns.

Ceea ce ne face să suferim este o dramӑ personalӑ, o convingere internӑ, din mintea noastră. Dacă tot ţine de noi, asta înseamnă că tot de noi ţine și modul în care ne raportam la situațiile din jur care ni se întâmplă. Când noi ne schimbam, ceea ce ne înconjoară – se schimbӑ. De tine depinde totul, de aceasta uniune dintre minte – corp și suflet. Emoțiile noastre ne învață diverse lecții. Ceea ce înseamnă că atunci când stăm liniștiți și reușim să ne controlӑm emoțiile, atunci putem să ne schimbăm și viața.

Prezentul ar trebui sa fie cel mai frumos dar. Insa noi suntem cei care il ingreunam cu ganduri din trecut, cu planuri pentru viitor. Lumea este sufocata de timpi trecuti si proiectii futuriste, pana cand vine o clipa in care totul se opreste: cand o napasta se abate asupra noastra. Atunci prezentul devine real. Atunci este momentul cand prezentul se dilata. Tot raul din jur pare ca nu are sfarsit, si ne simtim ca si cum napasta nu va trece niciodata.

Clipele de fericire sunt trecatoare. Trec atat de rapid incat nici nu avem timp sa ne bucuram de ele. Momentele tragice, in schimb, par interminabile. Nesfarsite. Pe acestea nu numai ca le simtim in fiecare secunda din viata, le tinem prezente in gand zi si noapte si le rumegam pana la epuizare. Pe acestea le rememoram ani la rand si dupa ce evenimentele traumatice au luat sfarsit. Din fericire – ne hranim doar o clipa. Nefericirea, insa, pare infinita.

Am scris aceste randuri acum cateva luni. Observatii fara vreo rezolvare in final. Acum incep sa inteleg ca orice intelegere a ceea ce ne inconjoara tine de noi insine. Sa devenim prezenti, clipa de clipa, sa fim constienti de ceea ce facem, de ceea ce vorbim, de ceea ce gandim. Sa ne rupem de trecut, dar sa ramanem cu invatamintele lui. Sa ne gandim mai mult la prezent decat la viitor, insa fara a-l ignora. Viitorul poate deveni doar un traseu creionat in minte, o directie a ceea ce vrem sa facem, insa sa ramanem permanent ancorati in prezent. Nu in zadar au devenit cartile despre puterea prezentului  atat de celebre. Insa putini inteleg profunzimea mesajului transmis: Carpe Diem! si Memento Mori! sunt cai prin care ar trebui sa evoluam, sa crestem, nu sa scuzam comportamente de neadmis, actiuni fara principii, ganduri fara repercursiuni si o beatitudine in care suntem complet ignoranti si indiferenti.

Asa ca, fericirea inseamna sa incepi sa te ocupi de tine, sa devii constient, ca sa te poti bucura de ceea ce iti ofera viata acum. Si daca nu esti bine acum, macar sa poti intelege pe cat este cu putinta de ce s-a ajuns aici, si ce poti face diferit. Si cand tu nu mai poti fi fericit, incearca sa ii faci pe altii. Este un mister fascinant cum te poti hrani cu micile momente in care realizezi ca ai facut un om fericit. xoxo