Ce este mai important în viaţă: să fii… sau să arăți ceea ce vrei să pari?

august 1, 2020 by Roxana Ostroveanu Niciun comentariu& OTHER STORIES

Ce este mai important în viaţă: să fii… sau să arăți ceea ce vrei să pari?

Am început să mă întreb din ce în ce mai des Ce este mai important în viaţă: să fii… sau să arăți ceea ce vrei să pari?

Instinctiv, cu toții știm răspunsul corect la aceastӑ întrebare. Dar… cați ne și purtӑm în concordanţӑ cu ceea ce tocmai am gândit? Dacă intru pe social media, totul este la vedere: trăiri, ținute, obiceiuri, de la micul dejun până la ritualurile intime de cuplu… Afișăm tot ceea ce facem.

Sau… NU?

Tind să cred că afișăm doar ceea ce vrem… nu tot ceea ce facem. Afișăm orice pare frumos și care ar putea stârni invidie, sau cine știe ce alt scop ascuns de a arӑta cuiva – ceva. Ne creionăm viața în instagram așa cum visăm la ea, așa cum am vrea ca cei din jurul nostru să creadă că este, dar realitatea se desfășoară deseori departe de ceea ce arătăm lumii.

Cuprinsӑ de ideea că adevărul și esența sunt ascunse lumii, am urmărit astăzi un documentar (destul de cosmetizat) dar cu o intrigӑ care mi-a confirmat ceea ce gândeam: puterea nu o deține cel care o afișează peste tot, ci oamenii care sunt caracterizați de o diplomație discretӑ (să nu o numesc „secretӑ”) – The Family, mini-serie pe care o puteți găsi pe Netflix.

Cu ce am rămas după vizionarea episoadelor? Cu ideea că, pentru a putea orchestra ceva la nivel înalt sau care să exceleze, ai nevoie de dedicare, implicare, de tenacitate, devotare și de timp. Am ajuns astfel la concluzia că timpul este cea mai prețioasă resursӑ a noastră, valoroasă și ireversibilӑ… așa că, am început să acord multă atenție fiecărei ore din viața mea: cum o folosesc, în ce scop, cu ce foloase sau… cu ce beneficii, mai bine spus!

Fiecare orӑ din viața noastră este un cadou. Următorul pas, după ce îmi voi conștientiza cum îmi petrec fiecare 60 de minute, voi încerca să evoluez într-atât încât să îmi valorific cu drag fiecare minut din aceastӑ existenţӑ… Ați fi uimiți câte ore, zile, săptămâni sau luni ne consumӑm inutil: gânduri inutile, activități nocive, nefolositoare, relații care nu sunt în concordanţӑ cu ceea ce simțim și cu ceea ce gândim, refugii iluzorii… toate acestea pentru a omorî timpul, ca apoi să ne plângem că au trecut anii și nu suntem nici pe departe fericiți cu ceea ce a rămas în urma noastră, complet deziluzionați din cauza realizărilor noastre infime faţӑ de ceea ce ne doream. Și, deseori, noi suntem singurul impediment real care ne ţine departe de fericirea autenticӑ mult-doritӑ.

Pentru că este o vreme foarte călduroasă și intenția mea de a fi profundӑ este lipsită de vlagӑ… în loc să dezvolt ideea extrem de interesantӑ a serialului care m-a inspirat și care mi-a dezvăluit o perspectivӑ nouӑ (deși bănuită) asupra oamenilor care conduc omenirea din umbrӑ – trebuie să recunosc că adevărul este unul muuuult mai superficial!

Ceea ce m-a făcut să mă întreb astăzi de ce este atât de important să arătăm ceva… și nu să arătăm realitatea… este că, de multe ori, nici noi nu știm care este aceea. Și de acest lucru mă conving de fiecare datӑ când vreau să postez pe instagram și aleg din 33 de poze făcute… cu greu… una… și aceea de multe ori fiind prea puțin satisfăcătoare faţӑ de ceea ce îmi doream. Dar, realitatea – este departe de a fi analizatӑ, ca să îmi pot da seama ce nu îmi convine: de la grimase, la cum îmi stӑ îmbrăcată cu o anumitӑ ținută, la cum mă strâmb la soare fără ochelari, la ce poziții aiurea am în starea mea naturalӑ, când nu mă simt pusӑ sub lupӑ. Când vreau să fac o pozӑ, devin brusc conștientă de fiecare defect sau lucru care nu mă încântă, și pe acelea abia reușesc să le țin sub control – cu greu – în timpul „ședinței foto”… ca apoi să mă relaxez la loc și să îmi reiau celelalte 1000 de poziții care nu mă satisfac deloc. Șterg pozele, și gata! Uit de ele! Acum, să sperăm că cine mă vede aproape impecabilӑ în pozele de pe insta nu dӑ și nas în nas cu mine la următoarea intersecție. 🙂

Bineînțeles că poza aleasӑ este cea care și eu – și prietena mea – am decis că mă avantajează cel mai mult. Prin același proces de selecție am trecut și cu Laura înainte de a-și posta imaginea de astăzi, din parc. Dar, înainte de a ajunge la aceasta, am șters vreo 25 poze, deoarece: