Nagarjuna a fost un mare maestru tantric și alchimist. Într-o zi, Nagarjuna a fost întrebat de un mare hoț:

– „Poți să mă ajuți? Pot să scap de dorința irezistibilă de a fura? Pot să devin și eu la fel de tăcut și de fericit ca tine?”

Hoțul era bine cunoscut în tot regatul. Era atât de isteț, atât de inteligent, încât nu fusese niciodată prins. Toată lumea auzise de el, căci furase chiar și din vistieria regelui, de multe ori, dar nimeni nu reușise să-l prindă. Era foarte priceput, un hoț desăvârșit!

Pe de altă parte, maestrul obișnuia să trăiască fără posesiuni, dezbrăcat, doar cu un castron de cerșit, un castron de lemn. Cu toate acestea, regii și reginele îl venerau pentru înțelepciunea sa.

Într-o bună zi, Nagarjuna a venit în capitală, iar regina i-a atins picioarele și i-a spus:

– „Mă simt foarte ofensată de bolul tău de lemn! Ești un mare maestru, sute de regi și regine îți sunt discipoli. Ți-am pregătit un bol de aur, presărat cu diamante frumoase și cu smaralde. Te rog să nu-l respingi! Mă va răni foarte tare! Timp de trei ani, mari artiști au lucrat la el, acum este gata.”

Regina se temea că Nagarjuna ar putea spune:

-„Nu mă pot atinge de aur, am renunțat la lume!”.

Dar Nagarjuna nu a spus așa ceva. Dimpotrivă, el a răspuns:

-„Bine! Poți să păstrezi bolul meu de cerșit din lemn, dă-mi-l pe cel de aur”.

Chiar și regina a fost puțin șocată. Ea se gândise că Nagarjuna nu va putea accepta cadoul… Deși ea își dorea ca el să îl accepte, totuși, undeva, în adâncul subconștientului ei, se afla concepția conform căreia cel trezit spiritual trebuie să trăiască în sărăcie, în disconfort, ca și cum disconfortul și sărăcia ar avea ceva spiritual în ele.

Nagarjuna a spus că e în regulă. Nici măcar nu s-a uitat la bolul de aur… L-a luat și a plecat.

Hoțul l-a văzut pe Nagarjuna plecând în afara capitalei, pentru că el stătea într-un templu în ruină pe celălalt mal al râului și și-a spus: „Un lucru atât de prețios nu am văzut niciodată! Atâtea diamante, atâtea smaralde, atâta aur! Am văzut multe lucruri frumoase în viața mea, dar niciodată așa ceva… și cât de ușor a pus mâna pe el acest om. Oare cum va proteja o astfel de minunăție? Oricine va putea să-i ia bolul prețios, de ce nu să fiu eu acela ?”.

Așa că hoțul l-a urmărit tiptil pe Nagarjuna.

Nagarjuna i-a auzit totuși pașii, știa că cineva vine în spatele lui.

Nagarjuna a ajuns la templu. Templul era o ruină absolută, fără acoperiș, fără uși, mai rămăseseră doar câțiva pereți. A intrat într-o cameră fără acoperiș, fără ușă și fără ferestre.

Hoțul s-a gândit: „Cum va putea proteja un lucru atât de prețios? Este doar o chestiune de ore până când îl voi fura”. S-a așezat în afara ferestrei, ascuns după un perete. Nagarjuna simțind prezența hoțului a aruncat bolul pe fereastră. Hoțul a fost foarte nedumerit. Bolul a căzut chiar lângă picioarele lui. „Ce a făcut acest om?”. Nu-i venea să-și creadă ochilor, era complet uimit. S-a ridicat în picioare (chiar dacă era un hoț, era un hoț maestru și avea o oarecare demnitate). Atunci el i-a mulțumit lui Nagarjuna:

-„Domnule, trebuie să-mi arăt recunoștința. Sunteți un om foarte rar! Ați aruncat un lucru atât de prețios ca și cum nu ar fi nimic. Pot să intru înăuntru și să vă ating picioarele în semn de admirație?”

Nagarjuna a răspuns:

-„Intră! De fapt, am aruncat castronul afară pentru ca tu să poți intra”.

Hoțul nu a priceput cu adevărat la ce s-a referit maestrul dar a intrat înăuntru. S-a uitat la Nagarjuna și a simțit tăcerea, pacea, beatitudinea ce îl inconjura pe maestru. Uimit, hoțul a spus:

-„Mă simt invidios pe tine. Nu am întâlnit niciodată un om ca tine. Ești foarte diferit față de ceilalți oameni. Cât de mult ai trecut dincolo de lume! Există vreo posibilitate ca și eu să ating într-o zi o asemenea integrare, un asemenea nivel spiritual, o asemenea compasiune și o asemenea detașare față de lucruri?”.
Nagarjuna a răspuns:

–„Da, este posibil. Este potențialul fiecăruia„.

Dar hoțul a spus:

–„Așteaptă! Lasă-mă să-ți spun un lucru inedit despre mine. Mi-am dorit dintotdeauna să urmez o cale spirituală. Tocmai de aceea am fost de multe ori la mulți maeștrii dar din păcate pentru mine toți mi-au spus:

• „Mai întâi încetează să mai furi, apoi vei putea să evoluezi spiritual. Fără să renunți la furat este imposibil să crești spiritual.”

Așa că, vă rog să nu îmi puneți iar această condiție, pentru că asta nu pot să fac. Este imposibil! Am încercat să mă las de furat și am eșuat de fiecare dată. Se pare că asta este natura mea – trebuie să continui să fur, așa că nu îmi cereți asta! Nu îmi puneți această condiție căci nu o pot urma.”

Nagarjuna a spus:

-„Continuă să furi și fă totul cât mai abil cu putință. Este bine să fii un maestru în orice artă”.

Hoțul a fost și mai șocat: „Ce fel de om este acesta?” .  Și a spus:

-„Atunci ce sugerezi? Ce este bine, ce este rău?”

– „Eu nu îți spun ce este bine sau ce este rău. Îți cer un singur lucru: dacă vrei să furi, fură – dar fură în mod conștient. Mergi în seara asta, intră în case foarte atent, deschide ușile, încuietorile, dar foarte, foarte conștient de tine însuți. Preocuparea ta principală este starea de conștiență. Și apoi, dacă poți fura ceva, fură… dar rămâi cât mai conștient cu putință. Asta e tehnica ta. După 7 zile să îmi spui cum a decurs totul.”

După șapte zile, hoțul a venit, s-a înclinat, i-a atins picioarele lui Nagarjuna și a spus:

-„Acum inițiază-mă în tantra”.

Nagarjuna l-a întrebat:

– „Cum rămâne cu dorința ta irezistibilă de a fura ?”

– „Ești foarte șmecher, m-ai păcălit! M-am străduit cum ai spus tu sa fiu cât mai conștient atunci când fur. Am constatat că, dacă sunt conștient, nu pot fura… iar dacă fur, îmi pierd starea de conștiență, devin inconștient. Pot fura doar atunci când sunt inconștient. Când sunt conștient, totul pare atât de stupid, atât de lipsit de sens. Ce fac? Pentru ce? Mâine s-ar putea să mor. Și de ce continui să acumulez averi? Am mai mult decât am nevoie; chiar și pentru generații întregi este suficient. Pare atât de lipsit de sens, încât mă opresc imediat. Timp de șapte zile am intrat în case și am ieșit cu mâinile goale. Să fii conștient este atât de frumos. Am gustat pentru prima dată aceasta, și este doar un gust mic – acum pot concepe cât de mult trebuie să vă bucurați, cât de mult trebuie să sărbătoriți. Acum știu că tu ești adevăratul rege deși nu posezi nimic. Acum știu că starea pe care o ai este aur adevărat și că noi alergăm după aur fals.”

Hoțul a devenit discipolul lui Nagarjuna și la scurt timp a atins stare de iluminare.

Analogia cu Mănăstirea Argeșului este inspirată din ideea de sacrificiu, arta de a renunța la ce știm despre noi că iubim cel mai mult. Abia atunci lipsa atașamentului ne face să devenim liberi.

Ideea de iluminare vine în întâmpinarea noastră și ne amintește că doar eliberându-ne de dependențe, abia atunci nu trebuie să mai renunțăm la nimic. Poți avea averi, poziție socială, orice… atâta timp cât ești conștient că tu le deții pe ele și nu invers. Din păcate, mulți dintre noi suntem conduși și posedați de exterior. Și, pentru asta, ne vindem cele mai importante averi, cele sufletești sau trupești. Când acel gol se instalează în noi, ne îndepărtam de suflet, de principii, de tot ce este, de fapt, esența fericirii reale.

În afară de asta, un maestru îmi spune deseori:

„Condițiile pe care le pui fericirii sunt exact condițiile care nu te lasă să te vindeci, să fii fericit!”

În clipa în care iubim în libertate, doar atunci vom aprecia tot ce ne oferă oamenii din jur: timpul și energia lor. În momentul în care îi cumpărăm, valoarea lor scade. Cât despre sacrificiu… acesta se impune doar acelor oameni care își impun condiții fericirii. Acelor oameni care cred că daca sunt îmbracați scump… ei sunt mai valoroși. Dacă mașina lor este scumpă, ei merită mai mult respect. Care cred că dacă au un statut… au putere. Care ajung să își cumpere exteriorul cu „un bol de aur plin de diamante” ca să nu se observe că interiorul lor este necizelat, needucat, plin de slăbiciuni și fisuri. Când sacrificiul și condițiile dispar, iluminarea apare și ne putem bucura real de tot ce posedăm, fără să fim posedați de oameni cărora ne vindem sufletul, relații toxice, profesii care ne fură libertatea, demnitatea, făcând din aceste ființe extraordinar de capabile și minunate care suntem… bieți hoți captivi tânjind după libertate.

Osho The Dhammapada – The Way of the Buddha