După cum am stabilit în articolele trecute bazate pe cartea lui Erich Fromm, Arta de a iubi, exista mai multe tipuri de iubire care ne influențează sau chiar ne coordonează viața noastră de adult.

Sa rezumam: exista o dragoste fraterna care simbolizează egalitatea în cuplu şi mai exista dragostea materna – aceea oferita unui om neajutorat. Am mai vorbit in articolele trecute şi despre diferența între iubirea necondiționată a mamei şi cea condiționată a tatălui (vezi „Iubirea mamei si iubirea tatalui. Cum ne influenteaza ca adulti„). Pe aceste baze, copilul devenit adult își construiește tiparul de relație, genul de partener pe care şi-l alege şi, mai ales, genul de partener care este el în relația cu persoana iubita: dependent, răsfățat, imatur sau, din contra: responsabil, asumat, protector, etc.

În opoziție cu aceste modalități de exprimare a dragostei care ne creionează caracterul, exista iubirea erotica. Erich Fromm o definește astfel: „dorința către fuziunea completa, către unirea cu alta persoana.”

De ce este această iubire cea mai dificilă şi cea mai înșelătoare?

Dacă celelalte tipuri de iubire se exprimau într-o manieră universală (cel care își iubește fratele își iubește toți frații, cel care își iubește copiii – își iubește toți copiii şi pe restul persoanelor care le stârnesc astfel de sentimente familiare, etc), ei bine, iubirea erotică este EXCLUSIVĂ!

Cei mai mulți oameni confundă iubirea erotică cu acel sentiment exploziv de a se îndrăgosti nebunește, când cazi pradă emoțiilor, îți pierzi controlul, rațiunea, şi totul se reduce la acea persoană fără de care nu mai poți fi fericit. Dar, așa cum bine știm, crearea unei intimități bruște cu persoană de care ne-am îndrăgostit duce, de cele mai multe ori, la o relație de scurtă durata. De ce se întâmplă asta?

„După ce un străin devine persoana pe care o cunoști intim, nu mai exista nici bariera de cucerit, nici o apropiere de dobândit.” – Arta de a iubi, Erich Fromm

Astăzi, mai ales, uniunea intre doua persoane se reduce la contactul fizic: dorința pe care celălalt o trezește in noi, dorul, nevoia de atenție, emoțiile necontrolate, nevoia crunta de a ni-l apropia pe celălalt, căci separarea fizica de el devine dureroasa.

Alte moduri de a-l cunoaște pe cel care până mai ieri era un străin pentru noi sunt: discuțiile interminabile despre viața personală, despre trecut, despre dorințele şi angoasele fiecăruia, despre speranțele nutrite. Apoi, începem să etalăm în faţa celuilalt fiecare părticică din noi. Începem şi ne arătăm fiecare ipostază a noastră: suntem copilăroși, sensibili, nervoși, serioși, începem să ne dezvăluim toate visele ca să vedem dacă au ceva în comun cu idealurile partenerului, vorbim despre viitor, despre frici, despre dezamăgiri, despre orice ne-a conturat viața până să ne cunoaștem, ca să știe totul despre noi până în acea clipă. Și așa oamenii cred că depășesc separarea şi îl apropie pe celălalt.

Apoi, când atmosfera se mai relaxează în cuplu, nu mai vorbești atât de mult şi începi să i te arați celuilalt în fiecare dintre aceste ipostaze: devenim nervoși, ne arătăm furia, ura, frica, dragostea, dependențele şi restul emoțiilor care ne mai copleșesc. Şi așa credem că am stabilit o relație intimă.

Nimic mai fals și mai nociv!

Mulți dintre acești oameni se iubesc mai mult în pat, acolo unde își eliberează toate frustrările strânse în cuplu. Uneori devin agresivi şi pasionali, crezând ca, iată, dragostea nu a dispărut, caci chimia şi atracția fizica încă mai exista. Asta durează încă o perioada, pâna se diminuează şi ea, măcar din partea unuia dintre parteneri.

Rezultatul final este ca unul sau ambii parteneri va începe sa caute experiența iubirii cu o alta persoana, cu un alt străin pe care încearcă sa şi-l apropie, făcând, din nou, aceleași greșeli, așteptând din nou sa ajungă în intimitate cu el. Aceasta noua experiență este, bineînțeles, incitanta, totul pare mai interesant, atracția pare şi mai intensa decât alte povesti din trecut. Asta pana în momentul în care începe şi aceasta idila sa își piardă din intensitate şi, în curând, o luăm de la capăt căutând alte experiențe. Si tot asa…

Iluzia care ne face sa fim într-o perpetua repetare a greșelilor este ca ne gândim: de data asta va fi altfel. De data asta, este diferit. Asta este capcana in care picam. Si ceea ce ne întărește aceasta iluzie este tocmai atracția sexuala existenta.

Erich Fromm spune:

„Scopul dorinței sexuale este fuziunea şi ea nu este doar un apetit sexual, descărcarea tensiunii… Dorința sexuala poate fi stimulata de anxietate şi singurătate, de dorința de a cuceri şi de a fi cucerit, de vanitate, de dorința de a răni şi de a distruge, la fel de mult cum poate fi stimulata de iubire.”

Astfel, mulți confunda atracția sexuala cu iubirea. Doresc, deci cred ca iubesc.

Iubirea reala este exact opusul: iubirea este cea care inspira dorința sexuala!

Când asta se întâmplă, din relația fizica lipsește lăcomia, dorința de a cuceri sau de a fi cucerit. În schimb, exista multa tandrețe.

„Daca dorința de unire fizica NU este stimulata de iubire, daca iubirea erotica nu este şi iubire fraterna, ea nu duce la unire decât în sensul trecător, orgiastic.”

Ce se întâmplă apoi intre doi oameni dintre care a dispărut iluzia unirii, iluzia dragostei condusa, de fapt, de atracție fizica? Cei doi redevin doi străini. Ba, mai grav, uneori ei se simt rușinați unul cu celălalt, se regreta sau chiar ajung sa se urască, pentru ca, rămânând singuri, ei se simt şi mai înstrăinați decât înainte. Deci, cheia este tandrețea!

Mulți greșesc crezând ca tandrețea diminuează instinctul sexual (Freud, în special, este cel care a susținut aceasta teorie). Tandrețea, de fapt, înseamnă o iubire fraterna a oamenilor din jur, sensibilitate asumata, iubire fizica şi non/fizică! Când iubești fără tandrețe, simți, de fapt, un atașament posesiv şi… cam atât, de fapt. Când iti iubești partenerul şi mult mai puțin sau deloc pe ceilalți din jur, înseamnă ca nu simți iubirea fraterna care sta la baza tuturor sentimentelor frumoase. Înseamnă ca ești la fel de singur şi înstrăinat şi în cuplu, dar ai dezvoltat o contopire cu partenerul în care v-ați absorbit. Din doua persoane s-a creat una. Dar, fiecare dintre ele rămâne, de fapt, însingurată. Pentru ca, atunci când iubești real, ai multa dragoste de oferit către toate ființele din jur, caci toți suntem creați pe aceeași platforma existențială.

Singura diferență in modul de a-ţi iubi partenerul fata de restul este ca latura erotica se rezuma la o singura persoana – doar partea sexuala o oferi partenerului exclusiv, nu întreaga iubire care te caracterizează. Si poate diferi intensitatea sentimentelor fata de el, grija pe care i-o porti, atentia, etc.

Deci, nu iubești real când nu poți iubi întreaga omenire, ci doar încerci sa umpli un gol al tău. Când doi oameni se iubesc, ei iubesc împreuna tot ce e in jur, iubesc ce iubește celălalt, dăruiesc fără a cere înapoi şi fără teama ca vor fi părăsiți. Își asuma. Cer ce le lipseste fara mecasinsme diverse de manipulare, ca stiu ca vor primi. Primesc, pentru ca sunt iubiti. Ei ofera dragoste in jur pentru ca ei sunt constant fericiti. Ei își doresc ca partenerul sa fie fericit, așa ca risca şi lupta împreună pentru fericirea celuilalt. Si ceea ce oferi, se întoarce…