O lumina incandescenta a trairilor noastre perene se intrezareste la marginea orasului in flacari. Focul a cuprins intreaga sfera a acestui asezamant urban, un foc al energiilor fortelor intunecate care au mistuit blandetea, iubirea reala, bunavointa, recunostinta, farmecul gingas al bunatatii fata de oameni.

Dar – intotdeauna –  exista un fir de speranta care sustine cu ultimele puteri intreaga increngatura de emotii negative, de dezamagiri, de suferinte. Acest fir se hraneste din micile detalii presarate pe alocuri: mici momente in care oamenii isi arata adevarata natura a frumusetii lor, neintinata de proiectii fara sens, iluzorii!

Cand te indepartezi de ego, de comparatia cu existenta celorlalti, de dorinta de a fi in control absolut, nimicind liderul arbitru si dorintele aproapelui, doar atunci lumina devine din ce in ce mai puternica, stralucind din fericirea de a exista liber!

Eliberat de rani din trecut, eliberat de greseli nedorite, eliberat de sentimentele de ura, invidie, vinovatie.

Ador diminetile!

Acel aer pur, nou, care te invaluie inainte de a se trezi flacarile acaparatoare ale framantarilor noastre cotidiene.

Tocmai de aceea diminetile se simt mai racoroase: focul arde inca mocnind, nu a prins inca puteri! Oamenii se trezesc unul cate unul cu speranta unei zile mai blande. Apoi, insa, nefiind stapani pe existenta lor, unii dintre ei se lasa absorbiti de neantul nimicitor al fortelor obscure; altii, din fericire, invata pas cu pas sa absoarba adevaratul sens al vietii plin de lumina, de blandete, de dragoste fata de oameni, fata de natura, fata de acest miracol care este viata!