În ultima vreme se vorbește din ce în ce mai des despre conștientizare, despre arta de a fi prezent!
Scopul suprem al acestei tendințe este acela de a trӑi viața așa cum ne dorim, nu așa cum am fost învățați. La fiecare pas putem descoperi acțiuni pe care le facem din automatism, nu din conștienţă.
Ce înseamnă acest lucru?
Înseamnă că deciziile pe care le luӑm nu sunt întotdeauna personale, proprii, ci trase la indigo după un anume tipar dobândit în copilărie, sau prin copiere, fără să ne întrebăm: suntem de acord cu ele, simțim că impulsul este autentic al nostru, sau… nu ne aparține?
” – Azi, aici, vӑ rog să aveți încredere, să credeți și să vӑ predați. Aceasta nu este medicina occidentalӑ. Aceasta este medicina orientalӑ și energeticӑ.”
Principiul de bazӑ al acestora din urmӑ este unul extrem de simplu și atotcuprinzător: noi, ca ființe umane, am fost învățați sau am deprins singuri arta de a disimula! Am învățat cum să nu mai exteriorizăm ceea ce simțim. Am dezvoltat un adevărat cult al conservării emoțiilor în corp, din teama de a nu fi refuzați, sau de frica să nu părem slabi, sau dintr-o rușine imaginarӑ, în funcție de cultura în care ne-am născut. Astfel, în corpul nostru se acumulează o „densitate” care este etichetatӑ de medicina occidentalӑ prin termenul general de „boalӑ”, fie că este vorba despre dureri de cap, migrene, cancer, anxietate, depresie, etc.
Dar, ceea ce nu este exclus de către niciuna dintre aceste orientări, este faptul că emoțiile și gândurile ne afectează sănătatea!
Reticenţa multora dintre noi s-a dizolvat în momentul în care doctori din toată lumea ies în fata și recunosc că totul, inclusiv bolile, încep în minte. Ceea ce înseamnă că, cu ajutorul minţii, corpul nostru are capacitatea de a se vindeca singur, ceea ce noi am uitat cu desăvârșire. În acest sens am ales filmul produs de Netflix, Heal, din care am sustras câteva citate care ne pot motiva să îl urmărim, în caz că resimțim nevoia să avem mai multă încredere în noi, în mintea și în corpul nostru!
- Gândurile tonice produc reacții chimice tonice. Gândurile toxice produc reacții chimice toxice.
Dr. Joe Dispenza, cel care studiază legătura dintre minte, trup și suflet încă din 1986, după ce s-a vindecat miraculos după un accident – când toți doctorii se așteptau să rămână invalid – doar cu puterea mintii, oricât de „nenatural” ar părea, spune:
- Puterea care a făcut trupul îl vindecӑ!
Gregg Braden:
- Cea mai buna știință din vremea noastră arata acum că fiecare organ din corpul uman se poate vindeca dacă i se dӑ mediul propice. Chiar și organele despre care ni s-a spus că nu o pot face: țesutul măduvei spinării, cel cerebral, cardiac, pancreatic, țesutul de prostatӑ. Toate acestea sunt proiectate să se repare și să se vindece singure în condițiile corecte.
Care sunt aceste condiții?
De la mediul înconjurător: apa și aer, la calitatea mâncării pe care o consumӑm, suplimente, la mediul interior, cel despre care vorbește atât de detaliat Buddha:
- Fiecare bărbat și femeie este arhitectul propriei sale vindecări și al propriului destin!
90% dintre oamenii care merg la doctor au ca factor determinant al bolilor STRESUL! Și exista 3 tipuri de stres:
- FIZIC: accidente, vătămări, căderi, traume.
- CHIMIC: bacteriile, virusurile, hormonii, mâncarea, metalele grele, mahmureala, nivelul ridicat de zahar în sânge.
- EMOŢIONAL: doliu, despărțiri, tragedii familiale, slujba, banii.
Toate acestea produc un dezechilibru între minte și corp.
Cum să îți redobândești un control fascinant și, poate pentru unii, inexplicabil, asupra sănătății și vieții tale? Recomand filmul Heal!
Leave a Comment