Dragostea este forța cea mai puternică din tot ce înseamnă energia vieții. Însă ea este deseori confundată cu atracția sexuală.

Nu sunt în masură să dețin un astfel de adevăr pentru a elucida misterul diferențelor dintre iubire și atracție sexuală, însă unul dintre filozofii mei preferați l-a explicat astfel:

„La prima vedere, pare dificil de separat sexualitatea de dragoste. Totul vine de la Dumnezeu şi tot ceea ce se manifestă prin intermediul omului ca energie este, la origine, o energie divină: dar această energie produce efecte diferite după conductorul prin intermediul căruia se manifestă.Putem să o comparăm cu electricitatea. Electricitatea e o energie a cărei natură o ignorăm, dar de îndată ce trece printr-o lampă devine lumină, cu toate că ea nu este lumină. Trecând printr-un reşou, ea devine căldură; trecând printr-un electromagnet, ea devine magnetism; trecând printr-un ventilator, ea devine mişcare.

Prin intermediul creierului, ea devine inteligenţă, raţionament, prin intermediul plexului solar sau centrului Hara, ea devine senzaţie şi sentiment; când trece prin sistemul muscular, ea devine mişcare; şi când trece, în fine, prin organele genitale, ea devine atracţie pentru celălalt sex. Dar este tot timpul aceeaşi energie.

Energia sexuală vine, deci, de foarte sus, dar trecând prin organele genitale, ea provoacă senzaţii, o excitaţie, o dorinţă de apropiere, şi se poate că în aceste manifestări să nu existe deloc dragoste. Aşa este la animale. În anumite perioade ale anului se acuplează, dar o fac din dragoste?

Nu, este sexualitate pură.” – Omraam Mikhael Aivanhov

Dragostea începe când această energie atinge în acelaşi timp şi alţi centri în om: inima, creierul, sufletul şi spiritul.

În acel moment, această atracţie, această dorinţă de a se apropia de cineva este luminată de gânduri, sentimente, un gust estetic; nu se mai caută o satisfacţie pur egoistă în care nu se mai ţine seama deloc de partener.

Putem spune că sexualitatea este o tendinţă pur egocentrică care împinge fiinţa umană să caute numai plăcerea sa, şi aceasta o face să fie limitată, pentru că nu se gândeşte, în realitate, la partener. Sexualitatea nu caută decât să se satisfacă.

Adevărata dragoste se gândeşte în primul rând la fericirea altuia, e bazată pe sacrificiu: sacrificiu de timp, de forţe, de bani, pentru a ajuta pe altul, pentru a-i permite să înflorească şi să-şi dezvolte toate posibilităţile.

Iluzia este că sexualitatea este confundată cu dragostea. Aceasta este o iluzie a bărbatului fără experiență, ușor de manipulat. Sau a femeii naive, ușor de sedus. Sau, nu în cele din urmă, acesta este arma folosită de femeile sau bărbații care vor să se folosească de vulnerabilitatea și neștiința celorlalți mai neexperimentați.

Spiritualitatea începe acolo unde dragostea începe să domine sexualitatea, unde fiinţa umană devine capabilă să smulgă ceva din ea însăşi pentru binele alteia. Atât timp cât timp nu suntem capabili de orice fel de sacrificiu, nu este vorba de dragoste.

Omraam Mikhael Aivanhov:

– “Când un bărbat se aruncă asupra unei fete, se gândeşte la răul pe care i l-ar putea face?

-Nu, şi e gata să o omoare pentru a-şi satisface instinctele. Pentru că aceasta e sexualitatea, un instinct pur bestial.”

Cu toate acestea, există ceva divin în sexualitate!

”Sexualitatea este de origine divină, dar cât timp fiinţa umană nu ştie să se stăpânească, manifestările sale nu sunt, evident, divine. Ce este bun în sexualitate este că ea are rol în perpetuarea speciei, dar dacă nu o orientăm decât spre plăcere, este o risipă.”