„Este imposibil sa obligam un trandafir sa infloreasca inainte de vreme.

A avea rabdare inseamna a recunoaste caracterul organic al planificarii temporare si practicarea rabdarii intr-o relatie intima aduce cu sine pacea si multumirea ambilor parteneri.

Cu alte cuvinte, […] putem arunca un bolovan intr-un lac, dar trebuie sa asteptam o anumita perioada de timp pentru ca valurile provocate de el sa ajunga la tarm.” – „Arta razboiului… in dragoste„, de Dr. Connell Cowan si Gail Parent.

Si in relatii se intampla acelasi lucru. Semintele dragostei se planteaza, ca apoi sa asteptam cu rabdare sa culegem ce am semanat.

Dar, daca privim in jur, vedem cum lumea se consuma intr-o goana nebuna, rareori constienta. Gandurile si actiunile se concentreaza pe exterior, pe aparente, pe achizitii si impresii trecatoare, apoi ne miram de ce nu a durat: pentru ca totul este in tranzitie si lucrurile superficiale dispar primele!

Nimic din ceea ce se bazeaza pe exterior nu poate aduce cu sine o fericire profunda, completa. Cand doresti cu ardoare o aparenta fara sa ii iubesti esenta sfarsesti intr-un cerc vicios in care obtii ce ti-ai dorit, apoi resimti nevoia de a avea altceva. Dupa satisfacerea dorintei, apare plictiseala. Un soi de consumerism bazat strict pe aparenta si pe iluzia ca avem nevoie de un lucru (sau chiar de o persoana) si suntem fericiti sa il avem. Si, totusi, dupa momentul achizitionarii, aceasta fericire dispare rapid.

Daca am acorda timp, ar putea sa apara in orice moment si fascinatia reala, adevarata.

Ce ne face sa ne dorim sa trecem rapid mai departe (dincolo de superficialitatea dorintei) este faptul ca nu avem rabdare.

De ce nu avem rabdare?

Poate pentru ca suntem obisnuiti sa facem intotodeauna ce vrem noi. O refulare a adultului dupa o copilarie in care „a trebuit” sa faca activitati care nu ii provocau placere, de la mersul la scoala pana la vizite nedorite si programul de facut teme.

Poate avem un grad de toleranta scazut cand vine vorba sa asteptam – daca rasplata faptelor noastre bune nu survine instant, ne retragem.

Poate am ramas blocati in idealul copilariei de a cere, manati de rasfat, sa ni se indeplineasca ACUM dorintele.

Maturitatea vine, totusi, cu o insusire a responsabilitatii. Sau, cel putin, asa i-ar sta bine unui adult. Sa iasa din zona de confort si sa imbine intr-un mod agreabil rasfatul personal cu o nota de candoare infantila si cu – indubitabil – rafinamentul comportamental: sa faca lucrurile fara sa se planga, sa actioneze dintr-o pozitie de putere, nu sa se eschiveze, sa isi asume, nu sa gaseasca scuze, sa aprecieze sau sa recunoasca cand ceva nu il face fericit si sa gaseasca alte solutii.

Dar, din pacate, nu multi se cunosc si stiu cu adevarat ce ii face fericiti. Ori se indreapta incotro merge „turma”, uitand sa isi ia propriile decizii si sa isi urmeze propria cale, ori le este teama.

Cel mai adesea nerabdarea reprezinta o reflectare a indoielilor noastre.

Suntem nerabdatori deoarece suntem speriati. Ne este teama ca, stand, nu vom mai fi apreciati si iubiti. Ne este teama ca frumusetea de la inceput va trece si vom avea de infruntat si lucruri mai putin placute nestiind ca, si dupa aceste momente, poate urma o fericire chiar mai intensa decat cea de la inceputuri.

Asa ca, nerabdarea poate fi, mai degraba, o maniera de a evita. Asta nu are nimic de a face cu iubirea sau cu lipsa ei. Cu putina dezvoltare personala si antrenament, am putea sa descoperim ca, avand rabdare, esenta lucrurilor si a oamenilor poate fi mai fascinanta decat „carcasa”.

„Rabdarea ii permite dragostei sa aiba o forma organica si tine seama de caracterul unic al partenerului nostru. Ar trebui sa va cultivati rabdarea, pentru ca ea reprezinta atat un aliat credincios, cat si un mare izvor de putere interioara.” – „Arta razboiului… in dragoste„, de Dr. Connell Cowan si Gail Parent.

xoxo