„Caracterul simbiotic al relatiei dintre barbati si femei este redat cu entuziasm in cantece si cu pasiune in romane, si repus la nesfarsit in filmele de dragoste. Avem in noi o dorinta insatiabila de a ne reinvia mereu sentimentele de indragostire.

– Esti cea mai mare bucurie a mea!

– Numai de tine am nevoie!

Ideea unei singure inimi si unui singur suflet, a uniunii fizice si a sentimentului oceanic de contopire cu celalalt pare a fi cel mai dezirabil tel a doi oameni atrasi unul spre altul prin iubire.”  – Franz Ruppert – „Simbioza si autonomie”

Uneori ai ocazia sa citesti carti atat de bune incat nu ai cum sa redai mai explicit sau mai frumos ideea unui fragment decat a facut-o autorul. Asa ca prefer sa citez cat pot de mult din Franz Ruppert, specialist in psihoterapia traumei. Am ales ca tema relatia dintre un barbat si o femeie, influentata – fara sa ne dam seama de multe ori – de relatia pe care o avem cu mama, copil fiind.

Ce este simbioza?

Simbioza inseamna a trai impreuna ( in biologie se defineste astfel: „coexistenta diferitelor specii in scopul obtinerii de beneficii reciproce”).

In acest articol, simbioza „se refera in primul rand la relatia speciala dintre generatia parintilor si cea a progeniturilor, atunci cand parintii trebuie sa aiba grija de puii lor pentru o perioada de timp, pentru ca acestia sa nu moara de foame, de sete sau sa nu fie mancati de pradatori.”

„Indragostirea serveste la cresterea disponibilitatii de imperechere, neluarea in seama a defectelor si slabiciunilor partenerului si accentuarea exagerata a lucrurilor pe care partenerii le au in comun. {…} In formarea unei perechi, indivizii cauta confirmarea valorii de sine si dezvoltarea propriei personalitati. Vrem sa fim iubiti de partenerul nostru ca o persoana deosebita, unica si de neinlocuit si sa fim acceptati cu toate lipsurile si greselile noastre. Fundamental, acestea sunt nevoile simbiotice pe care le cunoastem din copilarie: sa fim iubiti, sa fim impreuna, sa apartinem cuiva, sa fim ingrijiti si sa putem iubi si ingriji, la randul nostru…”

Se pare insa ca nu exista nimic care sa ne garanteze ca un anumit partener poate satisface aceste nevoi pe termen lung, in ciuda iubirii existente, a hormonilor, a atractiei, a dorintei, a familiei create, intrucat „…aprecierea pentru unicitatea celuilalt se poate pierde, iar atractivitatea initiala se poate estompa treptat…”

„Ideile romantice despre iubire – Si au trait fericiti pana la adanci batraneti – nu au nimic de-a face  cu realitatea unei relatii de cuplu durabile. In relatiile sanatoase de cuplu nu este vorba doar de satisfacerea nevoilor simbiotice, ci si de dezvoltarea continua a independentei, a propriilor zone de interes, si de dezvoltarea comuna pe parcursul diferitelor faze ale vietii. Aceasta poarta in sine un imens potential de conflict, insa si multe premise pentru solutii constructive.”

Se pare astfel ca o relatie are cele mai multe sanse de reusita atunci cand nu ne temem de schimbare, cand nu ne temem sa evoluam, si chiar il incurajam pe partenerul nostru sa evolueze alaturi de noi. Cand avem o relatie in care fiecare isi poate pastra independenta, fara sa ne temem ca asta poate insemna ca nu ne mai iubeste sau ca nu mai este atras de noi. Fiecare isi poate face programul propriu, poate avea propriile preferinte, propriile aspiratii, gasind o cale de mijloc prin care sa nu neglijeze relatia. Sa gaseasca fiecare timp pentru cuplu, timp de calitate, care sa fie satisfacator pentru ambii parteneri. Ideal ar fi ca orice lucru pe care il facem sa nu fie privit ca pe un sacrificiu facut de dragul celuilalt, pentru ca, in acest fel, riscam sa vina o zi cand vom acumula frustrari si neimpliniri, si sfarsim plini de regrete si de reprosuri.

O relatie sanatoasa inseamna sa alegi sa faci lucruri impreuna, sa te pui pe primul loc, si doar pentru ca stii ca iti este atat de bine cu partenerul tau – abia atunci sa alegi sa ai momente cand renunti la tine pentru el. Nu inseamna sa fii egoista, ci – din contra – sa te asiguri ca mereu ai resursele necesare ca sa poti fi mereu langa el atunci cand are nevoie, sa ai detasarea necesara sa poti vedea cum poti imbunatati o zi petrecuta impreuna, sa te incarci din placerile tale ca apoi sa poti transmite aceasta placere mai departe.

De multe ori ajungem sa credem ca dragostea inseamna sa petreci cat mai mult timp impreuna, posesivitate, gelozie. Si, totusi, cate exemple de astfel de cupluri aveti in jur care sa aiba o viata lunga si fericita impreuna? Nu ar fi mai simplu sa te ocupi de tine, de nevoile tale, de dorintele tale, sa respecti dorintele si nevoile celuilalt, si sa il iubesti lasandu-i libertatea sa fie cu tine pentru simplul fapt ca impreuna sunteti bine? Sa gasiti impreuna un echilibru placut in care sa aveti grija unul de celalalt, lasandu-va libertatea de a va bucura si de alte lucruri facute separat.

Probabil orice barbat este mai atras de o femeie care isi pastreaza intr-o anumita masura libertatea, hobby-urile pe care le avea cand s-au cunoscut, timpul petrecut cu prietenele, cu familia, o femeie care isi continua munca si obiceiurile zilnice. Pentru ca, astfel, orice moment cand femeia va alege sa fie cu el, barbatul o va intelege ca pe o victorie, ca pe o realizare frumoasa, pentru ca l-ai ales pe el. Cand esti disponibila tot timpul, relatia risca sa se epuizeze rapid. Noul dispare, si acest lucru cred ca este sarea si piperul unei relatii de lunga durata: sa gasesti deseori ceva inedit la partenerul tau, sa il descoperi incet, sa stii ca mereu te poate surprinde. Poate asa cresc sansele sa avem in jurul nostru mai multe povesti  romantice despre iubire:

– Si au trait fericiti pana la adanci batraneti! <3